Cât ar putea ajunge să coste un litru de benzină sau de motorină de la 1 iulie. Ce taxe noi apar odată cu majorarea salariului minim

Prețurile continuă să urce vara aceasta. Majorarea salariului minim va declanșa scumpiri, avertizează specialiștii economici. Orice creștere salarială tinde să ducă la creșterea costurilor alimentelor, carburanților, medicamentelor și altor bunuri.
Val de creșteri de prețuri din iulie. Benzina și motorina, mai scumpe cu aproape 10%
Începând cu 1 iulie 2024, accizele la carburanți vor crește. Prețul benzinei va urca cu 43 de bani pe litru, iar motorina se va scumpi cu 39 de bani pe litru.
În prezent, conform datelor de la peco-online, un rezervor de 50 de litri de benzină costă 347,5 lei, la un preț de 6,95 lei pe litru. De la 1 iulie, când prețul benzinei va ajunge la 7,38 lei pe litru, același plin va costa 369 de lei, scrie Antena 3 CNN. 
În acest context, Adrian Negrescu, consultant economic la Frames, a vorbit pentru sursa citată despre creșterile de prețuri ce vor urma acestei decizii guvernamentale.

Imagini șocante cu un prizonier ucrainean după doi ani de captivitate în Rusia. „Evocă cele mai întunecate pagini ale istoriei umane”

„În primul rând vom vedea carburanții cu peste 7 lei/ litru, începând cu 1 iulie. Mai departe, bineînțeles, aceste scumpiri ale carburanților se vor traduce în scumpiri ale serviciilor, produselor alimentare. Încă un puseu de inflație pe care nu ni-l doream, dar care din păcate va trebui să îl suportăm începând din această vară. De la 1 iulie crește și salariu minim pe economie.
Apare și o taxă nouă, taxa pe veniturile nedeclarate. Toate aceste lucruri, puse cap la cap, vor duce la mari probleme în economie, pentru că numai creșterea salariului minim va aduce în plus niște costuri și niște prețuri mai mari pentru tot ceea ce consumăm noi. Noi din păcate suntem campioni europeni la creșteri de prețuri, pentru a cincea lună la rând, începând cu luna iulie” , a spus consultantul economic.
Scumpiri pe bandă rulantă
De la 1 iulie, prețurile benzinei și motorinei vor crește din nou, marcând a doua majorare din acest an. Această ajustare va varia în funcție de tipul de combustibil.
Datele oficiale indică faptul că un plin de combustibil va costa cu aproximativ 20 de lei mai mult, însă pentru șoferii cu vehicule pe benzină, costul suplimentar va fi de 21 de lei. Aceasta este a doua majorare a prețurilor carburanților din 2024, după ce accizele au fost crescute în ianuarie.

Cum a numit-o Novak Djokovic pe soția sa, după momentele cum rar se văd din timpul meciului de la Roland Garros

Începând de anul viitor, accizele vor fi majorate cu 72 de bani pe litru pentru benzină și cu 66 de bani pe litru pentru motorină, conform Profit.ro. Guvernul a decis să implementeze această creștere în etape pentru a reduce impactul psihologic asupra populației, însă este de așteptat ca această măsură să fie întâmpinată cu nemulțumire.
Specialiștii au avertizat că anul 2024 va aduce scumpiri generalizate, iar benzina și motorina nu fac excepție. Deja de la 1 ianuarie, șoferii au resimțit primele creșteri la pompă, când accizele au fost majorate, adăugând 6 bani pe litru. Alte două scumpiri au fost programate pentru aprilie și iunie.
 

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *