Ce diferență uriașă de vârstă există, de fapt, între Rareș Bogdan și soția sa, Florina. Europarlamentarul e mult mai în vârstă

Rareș Bogdan nu mai are nevoie de nicio introducere. Publicul îl cunoaște de pe vremea în care a fost jurnalist și, în special, de când a intrat în politică. Însă, pe cât de popular este el, pe atât de discretă este soția sa, Florina.
Rareș Bogdan și soția lui au împreună doi copii
De mai bine de trei ani, Rareș Bogdan face parte din lumea politică. Odată cu acest pas, a venit la pachet și statutul de persoană publică. Politicianul nu se poate ascunde, dar încearcă, pe cât posibil, să își țină familia departe de ochii curioșilor.
Așa se face că nu multă lume o cunoaște pe frumoasa lui soție, Florina. Cei doi se afișează la evenimente importante împreună, dar Florinei nu îi place să iasă în evidență. Aceasta preferă să fie o prezență discretă și să echilibreze balanța popularității soțului ei.
Florina profesează ca jurist și nu a fugit nicio secundă de muncă și de responsabilitate. În timpul facultății, aceasta a fost însoțitoare de zbor. Deși banii nu au fost niciodată o problemă în familia ei, munca a fost cea care a împlinit-o pe soția lui Rareș Bogdan.
Florina provine dintr-o familie cu o situație financiară foarte bună. Tatăl ei este nimeni altul decât Vasile Andrei Vita, fondatorul celei mai cunoscute companii de accesorii electronice. Așa cum era de așteptat, statutul ei financiar nu l-a lăsat indiferent pe Rareș Bogdan.
Vârsta este doar un număr în relația politicianului cu Florina
La cei 40 de ani ai săi, Florina Bogdan continuă să fie activă, ceea ce o ajută să fie într-o formă de invidiat. Soția politicianului are silueta perfectă, iar faptul că este muncitoare, deșteaptă și frumoasă, îl cucerește în fiecare zi pe Rareș Bogdan.
Povestea de dragoste dintre Florina și Rareș pare, mai degrabă, un scenariu de film. Cei doi se cunoșteau din vedere, dar Florina nu a fost prea impresionată de Rareș, la început. Însă, cu timpul, politicianul a reușit să o cucerească și să îi arate ce simte pentru ea.
Potrivit spuselor Florinei, Rareș Bogdan a fost unul dintre cei mai doriți bărbați din Cluj. Asta a făcut-o să creadă că este arogant, dar, totuși, i-a dat o șansă. Cei doi au ieșit la restaurant, iar în momentul în care Rareș i-a cumpărat Florinei un întreg coș cu ghiocei de la o bătrânică, a cucerit-o definitiv pe brunetă.

L-a numit “om grozav” pe fotbalistul care și-a bătut și violat iubita: “Comportament exemplar!”

Rareș Bogdan și Florina sunt căsătoriți de mai bine de 15 ani. În tot acest timp, relația lor a evoluat în cel mai frumos mod posibil, iar sentimentele sunt mai puternice decât la început. Politicianul o răsfață constant pe aleasa sufletului său și îi demonstrează în fiecare zi că este un familist convins.
Între politician și Florina există o diferență de vârstă de 9 ani, Rareș fiind mai mare decât soția lui. Însă, această diferență nu a fost niciodată un impediment în relația lor, ci, din contră. Amândoi au vrut să se maturizeze și să evolueze împreună, pe toate planurile.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *