Angajații de la Ferma Dacilor, bănuiți de patron că ar fi pus focul, fac noi dezvăluiri cu privire la ceea ce s-a întâmplat în noaptea respectivă. Cei doi au rupt tăcerea după ce au fost acuzați de Cornel Dinicu, proprietarul pensiunii, că sunt responsabili pentru izbucnirea incendiului.
Ce spun angajații de la Ferma Dacilor, bănuiți de proprietar că au pus focul
Cuplul din Botoșani a fost blamat că s-ar fi uitat de la distanță cum Ferma Dacilor este cuprinsă de flăcări, existând suspiciunea din partea patronului că ei ar fi provocat incendiul. De altfel, patronul i-ar fi anunțat înainte cu câteva zile de tragedie că vor fi dați afară.
Însă, oamenii spun că, de fapt, ei au fost cei care l-au ajutat pe Cornel Dinicu să stingă focul. Femeia a declarat la Antena 3 că nu sunt vinovați și că inclusiv salariul și îmbrăcămintea acesteia au ars în incendiu.
Mai mult, cei doi spun că patronul de la Ferma Dacilor a insistat să îi ducă la gară, chiar a doua zi, pentru a pleca la Botoșani. Ei au declarat că nu aveau intenția să fugă din țară, așa cum s-a zvonit.
De asemenea, foștii angajați spun că în seara cu pricina au văzut în zona respectivă o mașină suspectă. „Mașina aia care a venit și s-a întors înapoi. Una albastră, de Călăraşi, Tulcea. Nu știu. Suspectă. O mașină suspectă” , au declarat aceștia, potrivit sursei citate.
„Am auzit o femeie țipând. Am ieșit afară exact cum eram îmbrăcată”
Ei au vorbit și despre scena petrecută între finul patronului de la Ferma Dacilor, fostul bodyguard Lucian Pif și soția sa, înainte ca bărbatul să intre în cabană pentru a-și salva cei doi copii. Amintim că toți trei au murit în incendiu.
Un bărbat a vrut să ascundă o crimă și, din greșeală, a omorât alți 76 de oameni. Mărturia lui a fost o surpriză totală
„Am auzit o femeie țipând, afară. Am ieșit afară exact cum eram îmbrăcată. Și m-am dus și am întrebat-o ce s-a întâmplat. Ea s-a uitat fix în ochii mei. Nu mi-a spus nimic. Da, era în palme de sânge. Pe față la fel. Și pe obrazul stâng era de fum, înnegrită. Între timp coboară soțul ei.
I-a spus doamna, deci soția, i-a spus să salveze cei doi copii care erau în cameră. A dat dânsa în el, a dat și soțul în ea. Deci acolo am văzut cum au dat reciproc” , au adăugat cei doi angajați.
Englezii l-au descoperit pe românul ”miliardar necunoscut”: ”E singurul de pe planetă care are”
Patronul de la Ferma Dacilor, Cornel Dinicu, a susținut încă de la început că în spatele tragediei, care s-a soldat cu moartea a 8 oameni, ar fi o mână criminală. Recent, el i-a acuzat pe cei doi angajați din Botoșani și le-a cerut să facă un test poligraf.