Redactorul-șef adjunct al ziarului “Komsomolskaya Pravda” a murit subit la Moscova , la vârsta de 35 de ani. Înainte de a muri, aceasta și-a sunat colegii și le-a spus că nu se simte bine.
Ana Ţareva nu suferea de boli cronice
“Am luat o pastilă, mă duc la culcare” , au fost ultimele cuvinte spuse de Ana Ţareva, iar câteva ore mai târziu a fost găsită moartă. Soţul acesteia a declarat că soția sa nu avea boli cronice, iar anchetatorii cercetează în continuare cauza morții. El a adăugat că decesul nu a fost unul violent.
Ziarul “Komsomolskaya Pravda” este apropiat de regimul rus aflat la guvernare, iar în Rusia este caracterizat drept publicaţia favorită a președintelui Vladimir Putin. Ana Ţareva era redactor-șef adjunct și responsabilă de ediția online a ziarului.
Duminică după-amiază, Ana și-a sunat părinții și le-a spus că nu se simte bine și că are febră mare. Cadavrul ei a fost găsit a doua zi în apartament de prietena ei, după ce aceasta s-a îngrijorat că nu-i răspunde la apelurile telefonice și la mesaje.
Cu câteva zile înainte de deces, Ana Ţareva s-a plâns de probleme respiratorii, iar în septembrie a scris pe Facebook că nu a avut nicio zi liberă de la începutul războiului din Ucraina. Presa rusă relatează că cel mai probabil a avut un atac de cord, dar oficial nu a fost oferită nicio cauză a morţii.
“Moartea Anyei este un adevărat șoc și o tragedie pentru noi” , spune Olesya Nosova, redactor-șef al Komsomolskaya Pravda. “Am iubit-o și am apreciat-o foarte mult” .
Cauza morții actorului Andre Braugher a fost dezvăluită. Starul din „Brooklyn Nine-Nine” avea 61 de ani
35-летняя шеф-редактор «Комсомольской правды» пожаловалась на высокую температуру, а на следующий день умерла
10 декабря Анна Царева позвонила родителям и рассказала им о плохом самочувствии и высокой температуре, а на следующий день перестала отвечать на звонки. Вечером… pic.twitter.com/ngrRVDIu5X
— SVTV NEWS (@svtv_news) December 13, 2023
Ceea ce i-a surprins pe mulți a fost faptul că șeful Anei a murit şi el, în urmă cu doar un an, în circumstanțe misterioase. Potrivit versiunii oficiale, Vladimir Sungorkin (68 ani) ar fi suferit un accident vascular cerebral în mașina sa, în timpul unei călătorii oficiale. Sungorkin a murit „subit”, după ce a dat semne de „asfixie”.
Potrivit unui coleg care îl însoţea în călătorie, Vladimir a căzut inconștient la câteva minute după ce le-a spus celor din grup să găsească un loc frumos unde să se poată odihni și să ia prânzul.
Miliardarul cu 46 de ani mai în vârstă sau un super job la Paris? Romina Gingașu: “Am ales cu inima!”
Sungorkin a fost considerat unul dintre cei mai importanți propagandiști ai Rusiei, motiv pentru care a ajuns pe lista sancțiunilor UE, care l-a considerat pe acesta „responsabil pentru sprijinirea acțiunilor și politicilor care subminează integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei” .