Confesiunile unuia dintre ucigașii lui Adrian Kreiner. Pontul ar fi fost dat chiar de către un apropiat al milionarului

Unul dintre presupușii ucigași ai lui Adrian Kreiner, Laurențiu Ghiță, le-a relatat rolul său în jaful urmat de crimă din locuința omului de afaceri. Ghiță le-a spus procurorilor că nu a participat direct la jaf, vinovații pentru uciderea lui Kreiner fiind complicii săi, scrie Gândul.
Laurențiu Ghiță a fost prins în Scoția și adus în România în noaptea de 29 spre 30 decembrie, el fiind dat în urmărire internațională sub acuzații de omor calificat și tâlhărie calificată, în dosarul morții milionarului din Sibiu Adrian Kreiner.
Surse judiciare au relatat că Ghiță nu recunoaște că a participat la jaf susținând chiar că ar trebui eliberat imediat din arest. Acesta a afirmat că s-a stabilit de opt ani în Marea Britanie împreună cu familia, obținând chiar cetățenia acestei țări.
Laurențiu Ghiță a admis că-i știa dinainte pe o parte din ceilalți suspecți din dosar, care intenționau să cumpere de la el o mașină Audi A6. Când Ghiță a ajuns în România, ceilalți membri ai grupului i-ar fi propus să le fie șofer cu mașina sa, contracost.
Ghiță susține că ar fi aflat de pregătirea unui jaf abia la o întrunire a grupului care a avut loc la Timișoare, când Ilie Sitariu le-a spus celorlalți că știe de la un apropiat al lui Adrian Kreiner că acesta ține în casă mulți bani, precum și detalii legate de modul în care ar putea intra în vila milionarului.
Laurențiu Ghiță a declarat procurorilor că el doar i-a dus pe ceilalți membri ai grupului la Sibiu și că a fost de acord să-i aștepte cu mașina, fără să intre în casă ca să participe la jaful propriu-zis. Din acest motiv, susține că ar fi nevinovat și a cerut să fie eliberat.

Gruparea Stat Islamic cheamă la atacuri în Europa şi SUA. „Pătrundeţi în casele lor şi ucideţi-i”

În ce privește plecarea sa din țară după crimă, Ghiță susține doar că a vrut să-și revadă familia, însă nu a oferit o explicația plauzibilă legată de motivul pentru care se afla în Scoția și nu în Anglia, acolo unde se află soția și copiii.
Adrian Kreiner a murit în noaptea de 5 spre 6 noiembrie a anului trecut în urma torturii la care a fost supus de către trei bărbați care au intrat în locuința lui, care încercau să-l facă să le spună unde își ține banii.

FOTO ”Primul cuplu surpriză din 2024”: au apărut imaginile!

În urma anchetei s-a stabilit că jaful a fost organizat de un grup de cel puțin cinci persoane: Ilie Sitariu, din Timișoara și iubita acestuia, Marian Cristian Minae, din localitatea Zăval, județul Dolj, Laurențiu Ghiță, tot din Zăval și Costinel Cosmin Zuleam, din Valea Stanciului, județul Dolj.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *