Rușii s-au supărat pe România. Amenințare fără precedent: ”Vor fi duși la coșul de gunoi al istoriei”

În consecință, rușii au decis să ”își suspende” calitatea de membri în Adunarea Parlamentară a OSCE, supărați că România nu le-a acordat vize pentru a participa la reuniunea organizației. Conform presei din Rusia, politicienii de la Moscova au lansat deja o serie de afirmații răzbunătoare.
Rușii s-au supărat pe România. Amenințare fără precedent
Așadar, ”dușmanii” de acum ai Kremlinului trebuie să se pregătească de răzbunarea Moscovei, pentru că vor avea de suferi în viitor și vor ”ajunge la coșul de gunoi al istoriei”. Conform Pravda, Comisia pentru afaceri externe a Dumei de Stat va pregăti un proiect de rezoluție privind suspendarea participării Rusiei la Adunarea Parlamentară a OSCE.
Potrivit lui Leonid Sluțki, șeful comisiei și totodată lider al partidului ultranaționalist liberal-democrat, condus cândva de Vladimir Jirinovski, propunerea va fi dezbătută pe 3 iulie în Consiliul Federației, camera superioară a legislativului din Rusia.
Propunerea a fost avansată de senatorul Vladimir Jabarov, care a subliniat că decizia de a suspenda participarea a fost convenită cu Duma de Stat. România a refuzat în urmă cu o săptămână să acorde vize deputaților din Rusia și Belarus pentru reuniunea OSCE planificată la București între 29 iulie și 3 august.

Un bărbat care ieșise la plimbare cu familia a fost ucis în timp ce încerca să ajute o femeie pe stradă. Totul a pornit de la o nuntă

Valentina Matvienko, președintele Consiliului Federației, s-a întrebat retoric: ” cum poate fi discutată securitatea europeană fără participarea Federației Ruse?” . O întrebare la care mulți analiști militari nu au, deocamdată, un răspuns logic.
România, amenințată de urmașul lui Tolstoi: ”Vor plăti”
“Cum pot Adunarea Parlamentară și OSCE în ansamblu – organizația responsabilă pentru securitatea în Europa – să excludă Rusia de la participare? Cum poate fi discutată securitatea europeană fără participarea Federației Ruse? Răspunsul este evident și este clar ce se întâmplă acolo”, a declarat Matvienko.
Între timp, vicepreședintele Piotr Tolstoi, cel care a condus delegația rusă în cadrul AP OSCE, a lansat un avertisment dur la adresa tuturor celor care se opun în prezent Rusiei. Tolstoi este un urmaș al celebrului scriitor rus și este un obișnuit al declarațiilor sale exagerate și, deseori, războinice.
Așadar, europenii trebuie să știe că ” după victoria Rusiei în Ucraina ”, care va ”crea noua OSCE după noua Ialta și Helsinki (n.r. referire la acordurile de la Ialta și Helsinki), toți vor ajunge ”la coșul de gunoi al istoriei”.

Englezii au descoperit-o pe ”cea mai frumoasă româncă”: ”Nu doar fotbaliștii uimesc lumea la EURO”

“Toți cei care ni se opun astăzi vor fi duși de val la coșul de gunoi al istoriei. Acolo le vom face cu mâna și ne vom lua rămas-bun de la ei” , a declarat Tolstoi.  Războiul dintre Europa și Rusia pare tot mai rece, astfel că lucrurile escaladează de la o săptămână la alta.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *