Matei și-a pus așadar viața în pericol pentru a-și salva cel mai bun prieten de la moarte. A sărit într-o baltă adâncă, în Sibiu, după prietenul său, după ce acesta se aruncase în apă să recupereze ”o jucărie”. Matei recunoaște că adrenalina i-a fost de folos în acel moment, pentru că nu a mai stat pe gânduri și a devenit erou fără voia sa.
Povestea lui Matei, băiatul erou din Sibiu care și-a salvat de la înec cel mai bun prieten
“Adrenalină, emoţie, îmi bătea foarte tare inima. Prima dată m-am gândit că trebuie să îl ajut. Mi-am dat ghipsul jos şi am sărit după el”, povesteşte băiatul, conform Observatornews.ro. Matei Căbunea își aduce aminte acele momente ca și cum s-au întâmplat acum: ”A luat două, trei guri de apă. Încerca să se zbată, să nu se ducă la fund”.
Potrivit sursei citate, Matei plecase la baltă alături de doi prieteni, ca să se joace cu ”bărcuțe”, în Sibiu. Când una din jucării s-a dus în larg, unul dintre prietenii săi a intrat în apă, însă s-a dus la fund. Matei avea mâna dreaptă ruptă, însă și-a rupt ghipsul și a sărit în apă după copilul dispărut, pe care l-a salvat.
“Am încercat să îl trag foarte tare până mi-a ieşit. Apa a fost rece. A fost destul de greu şi nici nu am ştiut dacă pot să-l aduc înspre mal. L-am tras până a început să atingă pământul şi după a căzut lin cu capul pe pământ şi am aşteptat echipajele” , explică elevul Matei Căbunea, potrivit Observatornews.ro.
Imagini din închisoarea în care intri și nu mai știe nimeni de tine. Încă 2.000 de infractori au fost trimiși în centrul mamut
Cel care a sunat la 112 a fost fratele victimei, care asistase de pe mal la întreaga scenă. Au fost de ajutor și doi jandarmi care, din fericire, se aflau la 100 de metri de locul incidentului. “ Unul dintre jandarmi se afla în serviciu la Dispeceratul Unităţii când a auzit pe staţie apelul.
Un tânăr din Sibiu a devenit erou după ce și-a salvat de la înec cel mai bun prieten
Şi-a dat seama că băieţii sunt foarte aproape de el şi împreună cu un coleg au fugit imediat la locul indicat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Sibiu, Floriana Picioiu, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Sibiu. Cei doi tineri au scăpat, însă au ajuns la spital, după această aventură periculoasă.
Dacă Matei a suferit un atac de panică, prietenul său intrase în hipotermie din cauza apei reci. Medicii au fost uimiți de gestul lui Matei, tânărul devenit erou la el în localitate. Mama lui Matei nu a fost atât de impresionată și și-a certat copilul pentru că s-a pus în pericol, lucru confirmat de medici.
”A fost un gest de curaj extrem, un gest care trebuie urmat şi trebuie mediatizat, în condiţiile în care copilul a fost şi certat de mama lui. Răspunsul copilului a fost: Dar ce? Ai fi vrut să îl las să se înece?”, a povestit medicul SMURD Mirela Bădescu. Eroul s-a ales din nou cu mâna în ghips, în timp ce prietenul său a rămas internat la spital.
FOTO ”Cel mai dezgustător moment de la EURO 2024”. Selecționerul Olandei, într-o ipostază jenantă: ”Ce faaaci?”
”Acum copilul se află internat în spital şi este în stare stabilă. Şi prietenul său, cel care a scris povestea salvării, este bine. Medicii i-au pus din nou în ghips mâna fracturată, iar acum este acasă”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Sibiu. Așadar, poveste cu final fericit în Sibiu.