Mai mulți candidați la funcțiile de primar s-au prezentat la vot încă de la deschiderea urnelor, puţin după ora 7, între aceştia Horia Constantinescu, fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi candidat PSD la primăria Constanţa, şi Cristian Popescu Piedone, candidat PUSL la Primăria Capitalei.
Piedone a votat însoţit de fiul său, candidat la sectorul 5
Primarul Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone, a mers la vot alături de fiul său, Vlad Popescu Piedone, la o secţie de votare din sectorul 5. “Am eu informaţii sigure că oamenii o să migreze de la mare şi de la munte şi vor veni pe ultima sută de metri. Primarul general şi predarea ştafetei la sectorul 5 lui Vlad Popescu Piedone se va face între orele 20.00 şi 22.00. Cine va avea responsabilitatea unui exerciţiul democratic la vot va lăsa secţia să funcţioneze până la orele 24.00, şi mă refer la reprezentanţii politici din secţiile de votare” , a spus Piedone, care este convins că votarea se va prelungi până la miezul nopţii.
“Fiecare partid își are desemnat un membru. PUSL, nefiind un partid parlamentar, n-a avut membri în secțiile de vot, dar au venit două formațiuni puternice, cărora le mulțumesc: partidul PRO România, al lui Victor Ponta, și Partida Romilor. Avem câte doi oameni în fiecare secție de vot în toată țara. Vor face totul să nu le deranjăm echilibrul nedemocratic în care am fost supuși 30 de ani. Mă refer la nedemocratic în clipa în care roboții politici își aranjează apele de fiecare dată înainte de alegeri” , a mai spus Piedone.
Toate declaraţiile politicienilor candidaţi la alegerile locale din 9 iunie 2024 vor fi pe Fanatik
Aproape 19 milioane de alegători sunt aşteptaţi duminică la urne, să-şi aleagă primarii, preşedinţii de consilii judeţene şi consilierii locali şi judeţeni. Pe teritoriul României sunt organizate 18.955 de secţii de votare, după cum a transmis Biroul Electoral Central. Toate reacţiile vor fi pe FANATIK
O româncă s-a căsătorit cu un austriac pe care-l credea bogat. Însă bărbatul avea un secret negru, care a dus la o tragedie
În total s-au înscris 207.389 de candidaţi pentru aceste alegeri locale, cel mai tânăr candidat având 23 de ani, iar cel mai în vârstă 100 de ani. În total vor fi aleşi 3.186 de primari de localităţi, plus primarul general al Capitalei, şi tot atâţia membri de consilii locale şi judeţene.
De remarcat că numărul total de candidaturi este mai mic de aproape 20% faţă de scrutinul din 2020, când au fost înregistrate 256.038 candidaturi, dar şi faţă de cel din 2016, când au rămas definitive 267.242 candidaturi.
Cea mai disputată luptă pentru primărie are loc la Baia Mare, unde 16 persoane candidează pentru funcţia de edil, dar şi la Constanţa, unde sunt 14 candidaţi. În Voluntari şi Craiova sunt câte 12 candidaţi, la Lugoj, Piatra Neamţ şi Galaţi câte 11, iar pentru funcţia de primar al Bucureştiului candidează nouă persoane.
Cel mai frecvent număr de competitori este de 3-4, dar în 4% din cazuri nu există decât un candidat, iar în 20% doar câte doi competitori.
FOTO Meme-urile apărute după România – Liechtenstein 0-0: ”Tricolorii”, luați la țintă
Statistic, 24% dintre candidaţi sunt femei, în creştere cu aproape 2% faţă de scrutinul de acum patru ani, dar şi faţă de cel din 2016, când 21% dintre candidaţi erau femei.
“La alegerile locale, cetăţenii români vor putea vota numai la secţia la care sunt arondaţi cu domiciliul sau cu reşedinţa, dacă aceasta a fost stabilită cu cel puţin 60 de zile înainte de data scrutinului.
La secţia de votare unde sunt arondaţi, alegătorii vor prezenta documentul de identitate şi vor primi de la preşedintele secţiei un set de cinci buletine de vot – pentru alegerea cetăţenilor români în Parlamentul European, pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean/primarului general al Capitalei, pentru alegerea Consiliului General al Municipiului Bucureşti/Consiliului Judeţean, pentru alegerea primarului localităţii/pentru alegerea primarului de sector şi pentru alegerea Consiliului local al unei unităţi administrative-teritoriale/Consiliu de sector” , a anunţat preşedintele Autorităţii Locale Permanente, Toni Greblă.