Pe lângă subiectele abordate la ”Sport şi Politică”, emisiune marca FANATIK , referitoare la proiectele pregătite pentru municipiul București, Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a transmis un mesaj cetățenilor, înaintea alegerilor din 9 iunie.
Ce mesaj are Gabriela Firea pentru bucureșteni: „Oamenii vor da un vot pentru ei”
Gabriela Firea spune că este om și vrea să fie „om pentru bucureșteni”. Candidata PSD susține că cetățenii trebuie să se gândească că dau un vot, în primul rând, pentru ei și pentru orașul lor.
„Îmi doresc să fiu din ce în ce mai bună. Eu nu mă compar cu ceilalți, mă compar cu mine, vreau să mă îmbunătățesc pe mine, să fiu mai bună azi decât am fost ieri și mâine să fiu puțin mai bună decât am fost azi” , a declarat Gabriela Firea.
Fostul edil al Capitalei spune că are deja proiectele pregătite, multe dintre ele fiind lăsate „la cheie”. Însă, acestea nu au fost continuate de actualul primar Nicușor Dan. „Le am (nr. proiectele), pentru că am muncit cu echipa mea.
Tortură în stil mafiot la o stână din Bacău. Proprietarul i-a turnat picioarele în beton unui cioban, ca să nu-l denunțe la poliție
Le scot și trecem la treabă. Și oamenii să se gândească la faptul că dau un vot pentru ei. Fie că sunt bărbați, femei, tineri. Pentru confortul lor și pentru orașul lor.
Să aibă un oraș de care să ne mândrim cu toții, că ne dorim să avem un oraș curat, aerisit, înflorit” a adăugat Gabriela Firea.
„Voiam să plec la New York, dar m-am îndrăgostit de București”
Totodată, candidata PSD la Primăria Capitalei i-a mărturisit moderatorului emisiunii, Horia Ivanovici, că este mândră de București și întotdeauna și-a dorit să ajungă aici, simțind că are o misiune.
„Simt că am o misiune. Am venit la facultate, la 18 ani și câteva luni, în București. Voiam să plec la New York, să emigrez. N-am mai emigrat, m-am îndrăgostit de București.
Decizia luată de sportiva care a primit cea mai dură sancțiune după ce s-a dezbrăcat în ring, în direct
Am terminat aici facultatea și celelalte studii, mi-am întemeiat o familie, am intrat în presă. Sunt de mai mulți ani în București decât am fost în Bacău.
În Bacău m-am născut și nu-mi este rușine să spun asta, nu-mi reneg rădăcinile. Doamne ferește! 18 ani am trăit în Bacău și restul, până la 52 de ani, deci mult mai mulți, în București” , mai spune candidata PSD la funcția de primar.
Gabriela Firea a dezvăluit că a fost visul ei încă din adolescență să vină în Capitală, deși toți colegii ei din liceu au plecat la Iași. „Bucureștenii să voteze Albinuța și un om energic care poate, știe și vrea să facă” , a conchis Gabriela Firea.
Mesajul Gabrielei Firea, înaintea alegerilor pentru Primăria Capitalei: “Sunt om şi vreau să fiu om pentru bucureşteni”