A ajuns în România al doilea tren electric Alstom Coradia Stream. Poate circula cu 200 de kilometri pe oră

Trenul poate circula cu 200 de kilometri la oră, însă nu o va face pe rețeaua existentă în țara noastră. Chiar și așa, un astfel de tren poate fi introdus pe noua rețea de cale ferată care leagă Oradea de Cluj-Napoca. Momentan acest tronson de peste 90 de kilometri este în lucru, însă la finalizarea lucrărilor pe aici se va putea circula cu peste 160 de kilometri la oră.
A ajuns în România al doilea tren electric Alstom Coradia Stream
” Lucrările vizează creșterea vitezei la maximum 120 km/h pentru trenurile de marfă și 160 km/h pentru trenurile de călători, mărirea capacității de transport și implementarea normelor STI, în special în ceea ce privește sarcina pe osie de 22,5 tone, gabaritul de încărcare, lungimea liniilor din stații și facilitățile pentru persoanele cu dizabilități în stații”, transmitea CFR Călători.
Statistic, în România se poate circula pe infrastructura existentă cu o medie de 68,8 kilometri pe oră, iar în urmă cu doi ani se înregistrau peste 1.200 de restricții de viteză permanentă cu o lungime totală de peste 1.300 de kilometri. Cel puțin asta arată raportul Corpului de control al primului-ministru efectuat la Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.
Cert e că, momentan, al doilea tren electric Alstom Coradia Stream a ajuns în țară, la punctul de frontieră Episcopia Bihor. De acolo va ajunge la centrul de testări feroviare de la Făurei. Acest tren face parte din comanda de 37 de unități comandate de Autoritatea pentru Reforma Feroviară. Țara noastră încearcă să recupereze ultima jumătate de secol și să facă investiții în sectorul feroviar, deși extrem de timid.

VIDEO Polițistul care i-a împrumutat motocicleta Dianei Șoșoacă cere ajutor pe Facebook: „Eu am fost acolo pentru fiecare dintre voi”

“Al doilea tren electric Alstom Coradia Stream a ajuns tractat în România, la punctul de frontieră Episcopia Bihor. Această ramă a fost special echipată pentru teste, iar culoarea finală se va aplica integral numai după finalizarea procedurilor de testare.
Trenul a parcurs deja un program complex de teste la Centrul de testări feroviare de la Velim, Republica Cehă, iar acum merge la Centrul de testări feroviare de la Făurei, pentru o serie de teste dinamice specifice Căilor Ferate Române” , a transmis compania, conform Ziare.com.
CFR Călători se întărește cu 37 de trenuri moderne
Gigantul Amstom a transmis în aprilie că a finalizat deja primul depou modern din București, depoul Alstrom Grivița. Aici vor fi testate, validate și menținute toate trenurile. Orice tren, înainte de a ajunge pe piață, trebuie să urmeze un program complex de teste obligatorii. Conform Economica.net, primul tren Coradia Stream ar trebui să intre în circulație în decembrie 2024.
Restul de trenuri ar trebui să fie funcționale cândva până la finele anului 2025. ” Am vizitat depoul de mentenanță și primul Coradia Stream ajuns în țară din cele 37 care vor deservi multiple rute InterRegio. Când vom circula cu ele? Cum sunt scaunele? Producătorul estimează că în iunie 2024 va trimite către ONFR-AFER documentația testelor, iar autoritățile române ar avea nevoie de 5 luni pentru a da OK-ul final.

Câți bani au încasat cele două femei lovite cu pumnii și picioarele de un bărbat, în ”lupta rușinii” de la București

Deci în decembrie ar trebui să ne plimbăm cu toții. Alstom promite că livrează 12 rame până în iunie 2025 și restul până la sfârșit de 2025”, au transmis reprezentanții API pe pagina proprie de Facebook. Aceste trenuri noi ar trebui să recâștige încrederea românilor în CFR Călători, un sistem falimentar evitat de majoritatea oamenilor în 2024.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *