Muncitor din Nepal, găsit spânzurat într-o casă din Timișoara. Ce le-a spus colegilor săi

Un muncitor din Nepal s-a spânzurat într-o casă din Timișoara, acolo unde bărbatul locuia alături de mai mulți colegi. Cei care au făcut macabra descoperire sunt chiar bărbații care lucrau cu victima.
Un muncitor din Nepal și-a luat viața. A fost găsit spânzurat
Descoperire șocantă, miercuri seara, într-o locuință din municipiul Timișoara. Polițiștii au fost sesizați cu privire la decesul unui bărbat de 44 de ani, cetățean nepalez. Se afla de ceva timp în România, aici unde lucra la o firmă de construcții.
Bărbatul locuia în imobilul respectiv împreună cu colegii de muncă. Însă, în această dimineață nepalezul le-a spus că nu vine la serviciu. El le-a mărturisit că băuse alcool și nu s-ar fi simțit în stare să muncească.
La orele serii, când oamenii s-au întors de la serviciu, l-au găsit pe bărbatul de 44 de ani spânzurat în podul casei. Șocați, colegii acestuia au sunat la 112. Polițiștii și o ambulanță au venit la locul solicitării.

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Însă pentru muncitorul din Nepal nu s-a putut face nimic, el fiind deja decedat. Conform Inspectoralului de Poliție Județean Timiș, în acest caz a fost întocmită o anchetă, urmând să se stabilească în ce împrejurări a avut loc această tragedie.
„La data de 22 mai a.c., în jurul orei 20:35, poliţiştii Secţiei 2 Urbane Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că în podul unui imobil din municipiul Timişoara, un bărbat a fost găsit decedat. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, stabilind faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat, în vârstă de 44 de ani” , transmite IPJ Timiș.
Bărbatul nu a lăsat un bilet de adio
Se pare că nepalezul nu a lăsat niciun bilet de adio. Totodată, colegii bărbatului nu știu ce l-ar fi putut face pe muncitor să comită acest gest necugetat. A fost deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
O altă moarte misterioasă avea loc în luna mai 2023, într-o pensiune din județul Argeș. Un lucrător nepalez, care își desfășura activitatea aici, a fost găsit spânzurat în camera sa de proprietarii pensiunii.

FOTO Ce lovitură! A refuzat naționala României și a fost convocat de altă țară la EURO 2024

De altfel, tot mai mulți cetățeni asiatici au murit, de-a lungul timpului, în moduri similare în România. În noiembrie 2022, un alt muncitor din Nepal a ales să își ia viața spânzurându-se într-o ghenă de gunoi din Regie.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *