Inclusiv pentru transportul în comun traficul a devenit o mare problemă, astfel că oamenii sunt sfătuiți să ocolească zona Gării de Nord, sau să se pregătească de multe zeci de minute de stat în trafic. Autoritățile locale au decis deja să devieze mai multe linii de autobuz și troleibuz tocmai din această cauză.
Traficul din București, dat peste cap de un crater apărut din senin
Compania APA NOVA, cei care efectuează lucrări pe strada Witting, au anunțat deja că asfaltul s-a surpat din cauza unor probleme la o conductă de transport apă uzată. Muncitorii lucrează în aceste ore pentru a afla cu exactitate care este cauza avariei și cum ar putea fi reparată această conductă avariată, conform Observatornews.ro.
Până atunci, așa cum transmite Poliția Rutieră, traficul a fost restricționat și mijloacele de transport au fost deviate. Dacă totul decurge conform planului, lucrările de reparații ar trebui să fie finalizate până spre finele acestei zile.
Problema a fost total neașteptată inclusiv pentru reprezentanții APA NOVA. Imaginile cu craterul apărut în zona Gării de Nord a Capitalei au devenit deja virale, iar potrivit publicației Redactia.ro, mai multe echipe de muncitori lucrează contracronometru pentru a remedia situația.
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își mutila și castra victimele a fost închis pe viață
”Serviciile de preluare și transport ale apei uzate și pluviale nu vor fi întrerupte, însă, ca urmare a complexității lucrării și pentru prevenirea oricăror potențiale incidente, compania a decis, de comun acord cu Societatea de Transport București (STB), devierea traficului STB de pe Strada Witting”, au transmis reprezentanții APA NOVA.
Specialiștii APA NOVA sunt optimiști că traficul va fi reluat începând cu ziua de marți, 14 martie. ”Echipele operaționale lucrează dedicat la desfășurarea acestei lucrări, încercând să reducă la minimum intervalul în care participanții la trafic sunt afectați”, a mai transmis sursa citată. Incidentul de la Gara de Nord arată din nou cât de importantă este o infrastructură solidă, pe care Bucureștiul în multe zone nu o are.
Tot mai multe străzi din zona Slănic Prahova se prăbușesc
Românii sunt extrem de temători când aud în aceste zile despre cratere și străzi surpate, mai ales câ toată lumea se gândește la situația oamenilor din Slănic-Prahova, care văd pământul cum le fuge de sub pământ. Asta, pentru că mare parte din oraș e construit peste o veche mină de sare, astfel că prăbușirea galeriilor de sare ar putea duce la un dezastru nemaivăzut.
Oamenii au mărturisit că se tem tot mai mult pentru viețile lor, dar și pentru bunurile pe care le dețin, că e vorba de case sau apartamente în blocuri de locuit. ”Nu știm ce să mai facem. Azi au venit angajați ai Primăriei să toarne pietriș cu nisip pe porțiunile unde au apărut găuri. Ne este teamă, mai ales după ce s-a întâmplat pe strada 23 August.
FOTO Iubita lui Horațiu Moldovan a fost la Atletico – Celta, dar a comis o gafă. Internauții au taxat-o imediat
Noi suntem la circa 300 de metri distanță de acea zonă. Au mai fost probleme aici, dar după ploile de ieri și alaltăieri sunt cratere în asfalt. Sperăm ca autoritățile statului să intervină și să ne sprijine. Vă spun, teama este cuvântul care a pus stăpânire pe foarte mulți slăniceni la ora actuală ”, s-a plâns unul dintre localnici, pentru ObservatorulPH.