Armata Română vrea mai mulți soldați. O nouă campanie de recrutare, peste 3.800 de posturi sunt disponibile

Potrivit datelor furnizate de Minister, campania de recrutare pentru soldații profesioniști continuă, fiind astfel disponibile 3.800 de posturi în 32 de județe din țară și în municipiul București. Autoritățile încearcă să găsească soldați care să treacă examenele fizice, psihologice și medicale, și care să accepte salariile relativ mici din domeniu.
Peste 3.800 de posturi disponibile în peste 32 de județe din țară
”Ministerul Apărării Naţionale continuă activităţile de recrutare a tinerilor pentru posturile de soldaţi şi gradaţi profesionişti. În seria a doua a campaniei de recutare şi selecţie sunt disponibile peste 3.800 de posturi vacante în 32 judeţe din ţară şi în municipiul Bucureşti” , se arată în comunicatul de presă transmis de MApN.
Conform documentelor oficiale, procesul de recrutare se va desfășura după un calendar prestabilit, după cum urmează. Așadar, înscrierea candidaților va fi posibilă în perioada 7 mai – 3 iunie 2024, în timp ce selecția va avea loc în perioada 13 mai – 7 iunie 2024. Cei care vor trece de această fază vor putea să susțină examinarea medicală între 20 mai și 14 iunie, după care dosarele de candidat vor fi întocmite până pe 2 iulie 2024.
”Informaţii referitoare la oferta profesională, condiţiile de recrutare, selecţie şi repartiţie pot fi obţinute de la unităţile militare pentru care candidaţii optează sau de la biroul informare recrutare din centrele militare de pe raza localităţii de domiciliu”, transmit reprezentanții MApN. În aprilie 2024, prima serie de recrutare pentru Armată s-a dovedit a fi un dezastru.

„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își mutila și castra victimele a fost închis pe viață

Asta, după ce 60% dintre candidați au fost respinși, majoritatea la testele fizice. Specialiștii din domeniul militar spun că nivelul de dificultate al probelor era unu mediu, astfel că statistica este cu adevărat îngrijorătoare. Mai mult, mulți dintre candidați au avut probleme și la examenul medical, dar și la cel psihologic.
Soldații din România sau salarii foarte mici, conform datelor oficiale
În 2024, Ministerul Apărării din România a scos la concurs nu mai puțin de 5.093 de posturi de soldați gradați profesioniști pentru Armata României. Din totalul de cei 6.400 de candidați care au aplicat să fie soldați profesioniști, doar 2.600 au fost admiși. ”Constatarea generală a fost că cei mai mulți dintre candidați nu au reușit să treacă de evaluarea fizică (cu sublinierea faptului că a fost prima probă a procesului de recrutare-selecție).
Nivelul de dificultate al probei este considerat ca fiind unul mediu (traseu utilitar-aplicativ, alergare de rezistență 2.000 m). O persoană cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 ani, cu o dezvoltare fizică normală ar trebui să nu întâmpine dificultăți majore pentru trecerea baremelor fizice minime obligatorii ale acestei evaluări”, a arătat MApN.
Potrivit datelor oficiale, într-un total de 41 de județe din țară, precum și în București, indicele de admitere a fost de 40%, un număr mult sub cel prognozat de autorități. Situația a fost comentată inclusiv de ministrul apărării Angel Tîlvar, cel care sublinia faptul că înțelege perfect că salariile din acest domeniu sunt foarte mici.

Mihaela Buzărnescu a făcut anunțul, la 21 de luni de la ultimul meci oficial jucat

Astfel, ministrul a declarat că ” vocația pentru armată trebuie să se sprijine și pe componenta de venit salarial ”. Momentan, în mai 2024, veniturile pentru orice român care dorește să ajungă soldat sunt următoarele: cel mai mic salariu pentru un soldat este de 3.345 lei, plus norma de hrană de 1.054 lei. Cel mai mare venit lunar net al unui soldat/gradat profesionist va fi de 5.765 lei, adică soldă lunară netă de 4.711 lei, plus norma de hrană de 1.054 lei. Așadar, venituri care nu atrag pe nimeni, mai ales că există riscul ca războiul din Ucraina să escaladeze și să treacă oricând granița.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *