Cine sunt românii care ar putea avea pensii dublate. Până acum au fost cei mai defavorizați dintre beneficiari

Cine sunt românii care ar putea avea pensii dublate. Potrivit unui proiect de lege depus la Senat, legea pensiilor ar putea fi schimbată pentru o categorie de cetățeni. Aceștia ar putea beneficia de indemnizații mult mai mari.
Ei sunt românii care ar putea avea pensii dublate
Cei mai defavorizați dintre beneficiarii sistemului public de pensii ar putea avea parte de o majorare importantă a sumelor de bani. Este vorba despre agricultorii din România. Conform inițiativei legislative, ei pot beneficia de pensii de aproape două ori mai mari, arată avocat.net.
În acest sens, Legea 360/2023 referitoare la sistemul public de pensii ar putea fi modificată. Mai exact, pentru fiecare an de activitate în acest domeniu, românii pot primi de la 0,57255 puncte, valoarea acordată fermierilor în prezent, un punct de pensie.
„Pentru fiecare an util realizat în cadrul fostelor unităţi agricole cooperatiste, precum şi pentru fiecare an de contribuţie realizat de ţăranii cu gospodărie individuală din zonele necooperativizate, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 80/1992 privind pensiile şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, punctajul anual este 1 punct” , se arată în proiectul de lege.

Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit o revoltă uriașă

Potrivit inițiatorilor propunerii legislative, pensiile foștilor agricultori sunt mult mai mici în comparație cu cele încasate de alți seniori. În expunerea de motive se arată că există o discrepanță foarte mare între pensii.
„Agricultorii se regăsesc adeseori în dificultăţi economice”
Românii care au lucrat în agricultură se confruntă cu probleme economice, având în vedere pensiile mici. Inițiatorii proiectului de lege precizează faptul că sumele primite, la ora actuală, „nu le asigură un trai decent”.
„Astfel, aceştia se regăsesc adeseori în dificultăţi economice atunci când vine vorba de procurarea medicamentelor. A alimentelor şi plata serviciilor necesare traiului” , se mai arată în proiectul legislativ.
Totodată, cei care au propus această modificare legislativă susțin că impactul asupra bugetului de stat nu va fi unul major, dacă pensiile fermierilor vor fi mărite. Asta pentru că în România nu există foarte mulți pensionari din acest sector.

Femeia care și-a cumpărat un avion pentru a nu mai plăti mereu două locuri a intrat pe teren și internetul ”a explodat”

„Trendul statistic arată faptul că această categorie este în scădere. (…) Este însă puţin probabil ca aceasta să se perpetueze în generaţiile viitoare şi să creeze o problemă bugetară pe termen lung” , susțin inițiatorii legii.
Dacă proiectul de lege va trece, circa 150.000 de români vor avea pensii dublate. După ce va fi votat de Parlament, urmează să fie promulgat de președintele Klaus Iohannis, iar ulterior publicat în Monitorul Oficial.
 

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *