Care este pensia pe care președintele României, Klaus Iohannis, o va încasa odată cu ieșirea din câmpul muncii. Specialiștii au făcut calculele pentru venitul celui care s-a aflat în fruntea statului român în ultimul deceniu.
Pensia pe care o va primi Klaus Iohannis. Suma nu este deloc mică
Marți, 30 aprilie 2024, Administrația Prezidențială a confirmat faptul că șeful statului a inițiat demersurile prevăzute de legislația în vigoare pentru depunerea dosarului de pensionare pentru limita de vârstă.
Astfel, catedra de profesor de fizică a președintelui Klaus Iohannis de la Colegiul Național Samuel von Brukenthal a devenit vacantă. Postul poate fi ocupat de un titular.
După o perioadă de aproape 30 de ani în care postul a fost rezervat, acesta s-a eliberat pentru că președintele României a depus cerere de pensionare. ” Domnul preşedinte a iniţiat demersurile prevăzute de legislaţia în vigoare pentru depunerea dosarului de pensionare pentru limită de vârstă ”, a transmis Administrația Prezidențială.
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Klaus Iohannis va împlini 65 de ani în această vară. El s-a născut pe 13 iunie 1959. Vorbim, astfel, de vârsta de pensionare pentru bărbați, potrivit legii din țara noastră.
Mulți se întreabă acum care este pensia pe care Iohannis o va primi după retragerea din activitate. Specialiștii au făcut deja toate calculele. Venitul președintelui va fi unul destul de consistent.
” Are 42 de ani de muncă și 10 ani de președinție. De acolo are indicele cel mai mare în grilă, 12 salarii medii. După părere mea, de acolo acumulează în jur de 4 puncte de pensie pe an.
Adică adună 40 de puncte din salariul pe care l-a obținut de la președinție. Mai are anii de predare și de conducere a Inspectoratului Județului Sibiu, unde nu erau salariile foarte mari, eu cred că îi ies vreo 22 de puncte.
Emoție pură! Nadal a fost eliminat și și-a luat rămas-bun: ”O amintire de neuitat”. ”Râuri” de lacrimi în loja sa
Dacă adunăm 40 de puncte de la președinție, cu 22 de puncte de la liceu, cu 25 de puncte de la Primărie, cred că îi vor ieși domnului președinte cam 103 puncte, o pensie de aproximativ 8.400, sau chiar spre 9.000 de lei” , a explicat Anton Hadăr, lider al Federației Naționale ”Alma Mater”, Antena 3 CNN.