Raed Arafat, secretar de stat în MAI și șef al Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) dezvăluie că Ferma Dacilor ar fi trebuit închisă încă din anul 2019. Oficialul vorbește de un lanț de nereguli descoperite în cadrul ISU Prahova.
Raed Arafat spune că Ferma Dacilor ar fi trebuit închisă în 2019
Bilanțul incendiului izbucnit în a doua zi de Crăciun la pensiunea Ferma Dacilor este unul crunt. În total, 7 oameni au murit și unul este încă dat dispărut, după ce construcția turistică din județul Prahova a ars complet, în noaptea dintre 25 și 26 decembrie 2023.
Într-un interviu acordat unei televiziuni de știri, Raed Arafat a dezvăluit că foștii șefi ai pompierilor prahoveni, cei care erau în funcții când ferma a fost controlată, dar a primit doar avertismente deși trebuia să fie închisă, au fost forțați să iasă la pensie din cauza unor grave nereguli. Toți acești oficiali au organizat la Ferma Dacilor o masă de protocol pentru ISU Prahova după câteva luni de la control.
” Fostul inspector șef al Inspectoratului județean Prahova și fostul prim adjunct al Inspectoratului Județean Prahova, care au plecat acum 2 ani, nu au plecat de voia lor. Deci ei au plecat în urma mai multor sesizări în urma ridicării accesului la documente clasificate în urma unor constatări asupra activității lor în relație cu mai multe situații.
Plecarea lor atunci a arătat că ministerul a sesizat că sunt probleme, motiv pentru care ei au trebuit să treacă în rezervă. De ce nu s-au făcut controale ulterior, aici nu avem ce să explicăm.
Raportul se referă la perioada 2019 – 2023, este simplă situația. A fost făcut un control în 2019, s-au constatat 6 nereguli, s-au dat doar avertismente și apoi nu a mai mers nimeni acolo până în ziua de azi (…). Atunci când ai constatat nereguli te duci și verifici din nou, în niciun caz nu trec 4 ani ”, a declarat, la Digi24, Raed Arafat.
Putin e furios după o petrecere cu vedete aproape goale în Rusia. Un rapper care purta doar o șosetă pe penis a ajuns la închisoare
Ferma Dacilor trebuia să fie demolată în 2019. Cum a fost întoarsă o decizie judecătorească
Seria de nereguli de la ISU Prahova descoperite în contextul tragediei de la Tohani a adus și primele demiteri și demisii. Miercuri, Departamentul pentru situații de urgență l-a demis din funcție pentru șeful Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Prahova.
DSU a precizat că va sesiza Parchetul cu privire la activitatea de control pe care inspectorii de prevenire au desfășurat-o în anul 2019. În plus, DSU spune că va trimite o echipă de control la instituția care ar fi trebuit să verifice activitatea pensiunii Ferma Dacilor.
Au crezut că nu-i vede nimeni, însă imaginile au făcut înconjurul lumii! Cum au reacționat când au fost ”prinși în flagrant”
Tot miercuri, șeful ISU Prahova, colonel Nicolae Tudoroiu, a cerut eliberarea din funcție pentru a nu exista suspiciuni în ceea ce privește ancheta aflată în derulare.
Controversele din jurul Fermei Dacilor au cunoscut un punct important de reper în 2019. Atunci, Consiliul Județean Prahova a cerut în instanță demolarea Fermei Dacilor și a câștigat, scrie Libertatea. Ulterior, proprietara terenului pe care este ridicată pensiunea a atacat decizia și a câștigat în 2022.
Pârâta din dosar era Alina Florentina Cealâcu. Ea deține în acte terenul pe care este construit complexul turistic. În decembrie 2019, CJ Prahova câștigă procesul. Astfel, instanța decide ” desființarea lucrărilor de construcție nelegal executate la imobilul situat în comuna Gura Vadului, satul Tohani, tarla T10 ”.
În 2020, lucrurile intră pe un alt făgaș. Atunci, un expert tehnic în construcții constată că ” întregul imobil respectă atât cerințele fundamentale privind calitatea în construcţii, precum şi reglementările de urbanism ”. În iunie 2020, Cealâcu face apel.
Ulterior, după inițiarea apelului, alte acte favorabile au fost emise pentru intrarea în legalitate. În ianuarie 2022, dosarul se rejudecă. Anul trecut, în noiembrie, instanța îi dă dreptate lui Cealâcu pe baza noilor expertize favorabile obținute după ce a făcut apel. În final, decizia a rămas definitivă, după ce noul președinte CJ Prahova n-a mai făcut apel.