Vacanţa de Paşte 2024. Elevii au așteptat cu nerăbdare venirea acestei perioade pentru a se bucura de aproape două săptămâni de odihnă. În acest an, vacanța de primăvară coincide cu Paștele Ortodox.
Vacanţa de Paşte 2024. Câte zile libere vor avea elevii
De vineri, 26 aprilie, elevii din România au intrat în această pauză, care va dura 11 zile. Ei se vor întoarce în unitățile de învățământ miercuri, 8 mai, după sărbătorile pascale. Vacanța programată în perioada 27 aprilie – 7 mai este a patra din acest an școlar.
Ea va marca terminarea modulului 4, urmând ca la data de 8 mai să înceapă modul 5 din anul școlar 2023-2024. Ultima vacanță a elevilor, cea mobilă, a avut loc în luna februarie. Perioada a fost stabilită în funcție de hotărârea inspectoratelor județene și al municipiului București.
După cele 11 zile de odinhă, acordate de vacanța de Paște din 2024, va debuta ultimul modul de învățare. Potrivit calendarului anului școlar 2023-2024, intervalul 5 de școală se desfășoară în perioada 8 mai- 21 iunie 2024.
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €
La data de 22 iunie, elevii din România vor intra în vacanța de vară, programată până la data de 8 septembrie. Amintim că cei din clasele a XII-a și a XIII-a (seral și frecvență redusă) vor încheia cursurile mai devreme, pe 7 iunie.
De asemenea, minorii din clasele a VIII-a vor termina anul școlar pe 14 iunie. În ceea ce privește elevii care învață la profil tehnologic și în școli profesionale, anul școlar se va încheia pe 28 iunie.
Structura anului școlar 2024-2025
În luna februarie, Ministerul Educației a publicat în Monitorul Oficial calendarul anului școlar 2024-2025. Acesta va avea o durată de 36 de săptămâni și va începe pe 1 septembrie 2024. Însă, elevii sunt așteptați în bănci pe 9 septembrie.
Structura anului școlar viitor arată ca vor fi tot cinci module, separate de cinci vacanțe. Cursurile se vor finaliza pe 20 iunie 2025, atunci când va debuta vacanța de vară. Prima pauză de la școală va începe pe 25 octombrie 2024.
A renunțat la sportul profesionist și a devenit ”cea mai frumoasă actriță de la Hollywood”
Luni, 4 noiembrie, elevii se vor întoarce în școli, până vineri 20 decembrie 2024, când va debuta vacanța de iarnă. Pe 8 ianuarie sunt așteptați în bănci. Următoarea perioadă de odihnă va fi în vacanța mobilă, care va dura o săptămână. Și în anul școlar 2024-2025 va fi decisă de fiecare inspectorat, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025.
Cea de-a patra vacanță este programată în perioada 18 – 27 aprilie 2025. Pe 21 iunie, elevii vor intra în vacanța de vară, care va ține până la data de 7 septembrie 2025.