Alertă ANM. Cod galben de viituri cu ploi, lapoviță și chiar ninsoare în mai multe zone din România

Potrivit avertizării ANM, fenomenele meteo menționate vor fi prezente în intervalul 25 aprilie, ora 10:00 – 26 aprilie, ora 6:00. Veștile nu sunt tocmai bune pentru cei care așteaptă ca primăvara să sosească pentru adevărat, însă primesc în schimb temperaturi scăzute și precipitații abundente.
Cod galben de viituri cu ploi, lapoviță și chiar ninsoare în mai multe zone din România
”În intervalul menționat, va ploua în sudul, centrul și estul țării. Vor fi mai ales averse, care în regiunile sud-estice vor fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină.În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra local cantități de apă de 15…25 l/mp.
La altitudini de peste 1500 m, cu precădere în Carpații Meridionali și Orientali, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj ”, au transmis specialiștii ANM.
De asemenea, conform RTV, specialiștii ANM au emis o alertă meteo și pentru București, acolo unde va ploua abundent și vor exista inclusiv descărcări electrice. Asta, în timp ce în zona montană există șanse reale de lapoviță și ninsoare, o veste proastă pentru turiștii care aveau programate drumeții.

Rusia amenință că va ataca Polonia dacă NATO aduce arme nucleare pe teritoriul acesteia

”Valorile de temperatură se vor situa sub mediile multianuale, astfel că temperatura maximă va fi în jurul a 17 grade, iar cea minimă de 7…8 grade. Pe parcursul zilei și la începutul nopții, vor fi înnorări temporar accentuate, averse (în jurul a 10 l/mp) și descărcări electrice, apoi cerul va deveni variabil.
Cod galben de inundații în 11 județe din România, spre final de aprilie
Vântul va sufla în general moderat. Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice” , au explicat meteorologii ANM. Mai mult, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de viituri pe râuri din 11 județe.
Acest cod galben intră în vigoare de joi, 25 aprilie, de la ora 12:00 și va fi valabil până vineri, la ora 10:00. Sunt vizate de acest cod galben râuri din bazinele hidrografice Vişeu (judeţul Maramureş), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Jiu (judeţul Gorj), Gilort (judeţul Gorj), Târlung (judeţele: Braşov şi Covasna), Olt (judeţele: Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş), Olteţ (judeţele: Gorj şi Vâlcea), Argeş (judeţele: Argeş şi Dâmboviţa), Ialomiţa (judeţele: Dâmboviţa şi Prahova), Prahova (judeţele: Prahova şi Ialomiţa) și Buzău (judeţele: Braşov, Covasna şi Prahova).
”Avertizarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Argeş, Dâmboviţa şi Prahova” , arată ANM.

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

Singura veste bună pentru români ar fi că de Florii vremea ar trebui să se încălzească, adică spre finele lunii martie termometrele vor indica temperaturi de 26 de grade Celsius în vestul țării. Cu toate acestea, atunci când românii vor sărbători Paștele, meteorologii prognozează precipitații în majoritatea județelor din România.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *