Forța Dreptei, primul congres de la înființare. Colegii de alianță și Nicușor Dan, invitați speciali

Congresul formațiunii politice Forța Dreptei va avea loc sâmbătă, începând cu ora 12.00 la Palatul Parlamentului, au anunțat reprezentanții acesteia.
Forța Dreptei, primul congres de la înființare
În cadrul congresului, membrii Forța Dreptei își vor alege conducerea la nivel național. De asemenea vor fi prezentați candidații la alegerile locale și europarlamentare și viziunea politică a partidului pentru alegerile din 2024.
„Forţa Dreptei organizează sâmbătă, 20 aprilie 2024, primul Congres al partidului de la înfiinţarea sa, care se va desfăşura la Palatul Parlamentului, începând cu ora 12,00.
În cadrul reuniunii vor avea loc alegerile pentru conducerea naţională a partidului, vor fi prezentaţi candidaţii Forţa Dreptei pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie, precum şi viziunea politică a partidului pentru alegerile din acest an.

Vedeta de filme pentru adulți Jenna Jameson a mai primit o lovitură după ce medicii i-au spus că mai are câteva luni de trăit

La eveniment sunt invitați reprezentanții formațiunilor politice din cadrul alianței Dreapta Unită și Primarul general al Capitalei, pentru a adresa un mesaj delegaților prezenți” , se menționează în comunicatul de presă transmis de Forța Dreptei.
Formațiunea politică este parte, alături de Uniunea Salvați România (USR) și Partidul Mișcarea Populară (PMP) din Alianța electorală Dreapta Unită, sub sigla căreia participă la alegerile din 9 iunie. După ce, inițial, BEC a respins constituirea alianței electorale între cele trei partide, înființarea ADU a fost validată de ÎCCJ care a soluționat favorabil contestația la decizia BEC.
„Forța Dreptei este formațiunea politică fondată de Ludovic Orban, cu o orientare de centru-dreapta, înregistrată oficial de instanță în ianuarie 2022.
Este un partid național cu vocație europeană, care promovează idei, valori și principii aparținând curentelor ideologice liberale, creștin-democrate și conservatoare.

Nu mai suporta și a vrut să plece gratis de la Real Madrid! Acum a devenit erou, iar soția sa a transmis doar ȘASE cuvinte

Potrivit Statutului, structura de conducere presupune un for executiv național care se reunește săptămânal, Biroul Politic Național, precum și filiale la nivelul județelor, în municipiul București și în Diaspora.
Congresul este organul suprem de conducere al partidului, iar între reuniunile acestuia se întrunește Consiliul Național, organism compus din reprezentanții partidului la nivel național și local” , se arată pe site-ul Forța Dreptei.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *