Crăciun de coșmar pentru locuitorii din Maramureș. Curțile oamenilor au fost inundate, noi avertizări de la hidrologi

Crăciun de coșmar pentru locuitorii din Maramureș, după ce s-au trezit în dimineața de luni cu gospodăriile inundate. Mare parte a unei localități a fost afectată, în urma ieșirii din matcă a Pârâului Chechișel.
Inundații în Maramureș, Crăciun de coșmar pentru locuitori
Vorbim de comuna Dumbrăvița, aici unde pârâul a crescut peste cota de inundații și a acoperit mai multe curți și un drum din localitate. Pompierii au intervenit pentru a scoate apa din gospodării.
Prefectul județului Maramureș, Rudolf Stauder, a transmis că lucrurile încep să revină la normal. De altfel, pârâul este în retragere, iar precipitațiile s-au oprit. Și primarul localității, Felician Ciceu, a anunțat că situația este sub control la această oră.
„Colegii de la ISU sunt în teren și vor interveni ca să evacueze apa din cele câteva curți care au fost inundate. Doar curțile câtorva gospodării au fost inundate. Un drum este foarte aproape de acel pârâu care a ieșit din matcă.
Colegii vor interveni să evacueze apa din acele curți. Din informațiile pe care le avem, n-au fost pagube considerabile” , a transmis, luni, 25 decembrie, prefectul județului Maramureș, potrivit Digi 24.
Este cod galben de inundații în 12 județe
Hidrologii au emis, luni, un cod galben de inundații, valabil până marți pentru 12 județe din România. Printre acestea se numără și Maramureș. Celelalte județe vizate sunt Arad, Harghita, Mureş, Alba, Suceava, Neamț, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj și Sălaj.

O femeie a câștigat 187 de milioane $ la o loterie, dar spune că, de fapt, banii i-au adus ghinion. Ce s-a întâmplat după ce a ridicat

Vizate sunt râurile din bazinele hidrografice: „Tisa – pe sectorul aferent S.H. Valea Vişeului, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic – bazin amonte Ac. Gilău (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna – sector aval S.H. Craidorolţ (judeţul Satu Mare), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni (judeţele: Harghita şi Mureş), Arieş – bazin amonte S.H. Câmpeni (judeţul Alba), Bistriţa (afluent al râului Siret) – bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba – amonte Ac. Izvoru Muntelui (judeţele: Suceava, Harghita şi Neamţ)” , conform hidrologilor.
De asemenea, Institutul Național de Meteorologie și Hidrologie (INMH) a emis și un cod portocaliu de inundații, fiind vizate mai multe județe. Potrivit hidrologilor, acesta va fi valabil în intervalul 25 decembrie, ora 12:00 – 26 decembrie, ora 12:00.

După 5 ani de așteptare, Ion Țiriac a primit ”bijuteria”: ”Nu întrebați cât costă, pentru că este obscen”

Codul portocaliu va fi valabil pentru râurile din bazinele hidrografice: „Tisa – pe sectorul aferent S.H. Valea Vişeului, Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur – bazin aval Ac. Călineşti Oaş (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud).”

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *