Inundațiile au făcut ravagii în România. Mai multe case și drumuri sunt sub ape. Cât mai durează vremea rea. Video

În plină iarnă calendaristică, inundațiile devastatoare au lovit mai multe județe din România. Ploile abundente și topirea zăpezilor de pe versanți au dus la umflarea mai multor cursuri de râuri. Acestea au ieșit din matcă și au creat probleme în nordul și nord-vestul țării.
Inundațiile lovesc în mai multe zone din România: case și drumuri sub ape în Satu Mare, Bihor și Bistrița-Năsăud
Probleme mari sunt în Satu Mare. În ultimele zile, aproape toate râurile importante din nord-vestul ţării s-au aflat sub avertizări de inundaţii. Râul Crasna este sub cod roşu până vineri noapte.
Mai multe gospodării au fost inundate şi pompierii au ajutat la scoaterea apei din curțile oamenilor. De asemenea, autorităţile locale au transmis mesaje RO-Alert localnicilor.
Zeci de cadre militare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Someș al județului Satu Mare alături de comanda unității au ajuns în localitatea Craidorolț. Viiturile anunțate pe râul Crasna au creat mari probleme. La fața locului au fost mobilizate 3 Autospeciale de primă intervenție și comandă, un autocamion, 3 motopompe și o ambulanță SMURD.

Probleme mari sunt și în Bihor. Ploile abundente din ultimele zile au provocat pagube. A fost inclusiv cod roşu de inundaţii în judeţ, în noaptea de miercuri spre joi, iar pompierii au fost chemaţi să intervină inclusiv în cursul dimineţii.
Noaptea trecută, pompierii ISU au avut mai multe misiuni. În localitatea Marghita, aceștia au evacuat apa dintr-o locuinţă şi din curtea acesteia. În municipiul Oradea apa a afectat subsolul unei clădiri, precum și subsolul unui hotel.

Cauza morții actorului Andre Braugher a fost dezvăluită. Starul din „Brooklyn Nine-Nine” avea 61 de ani

Din datele presei locale, cea mai gravă situaţie a fost la Roşia. Aici, pompierii din Beiuş au acţionat pentru înlăturarea aluviunilor de pe partea carosabilă şi pentru decolmatarea şanţurilor, pe o distanţă de circa 4 kilometri, scrie eBihoreanul. Dimineața trecută. pompierii Detaşamentului 1 Oradea au intervenit la evacuarea apei din demisolul unei şcoli din Husasău de Criş.
Inundațiile au lovit şi în judeţul Bistriţa Năsăud. Aici, râul Someşul Mare se află sub avertizare de inundaţii. Deocamdată, aici nu au fost înregistrate solicitării din partea populației privind situațiile de urgență generate de creșterea cantităților de precipitații înregistrate în ultimele ore.

Miliardarul cu 46 de ani mai în vârstă sau un super job la Paris? Romina Gingașu: “Am ales cu inima!”

În schimb, pe raza localității Magura Ilvei drumul este inundat pe doua porțiuni, circulația rutiera se desfășoară cu dificultate, iar echipajele de poliție asigura măsurile specifice în zona. ISU a trimis în zonă un echipaj de pompieri militari cu o motopompă de capacitate mărită.

Cât mai durează vremea rea din România
Din fericire, de la ANM vin vești ceva mai bune. În weekend, ploile vor avansa prin sudul şi prin sud-estul ţării, apoi se vor retrage. Asta pentru că o masă de aer rece va avansa, de asemenea, în ţara noastră. Precipitațiile din zilele viitoare vor slăbi în intensitate și vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *