A fost abandonată în chiuveta unui spital când era doar un bebeluș, iar acum își caută mama. Aurelia şi-a spus povestea: “Singurătatea e tare grea”

Aurelia are acum aproape 34 de ani, pe care îi va împlini luna viitoare. S-a născut în lunile tulburi ce au urmat Revoluţiei din Decembrie, iar de atunci viaţa ei s-a scurs fără a o avea alături pe cea care i-a dat viaţă.
Aurelia a fost adoptată de infirmiera care a găsit-o
Aurelia a fost adoptată, dar a ştiut tot timpul că mama sa naturală se află undeva în lumea asta largă şi şi-a promis să o caute oricâte sacrificii ar trebui să facă pentru asta.
Mama sa a abandonat-o pe Aurelia într-o chiuvetă dintr-un cabinet de infirmerie al Spitalului Judeţean Ploieşti, în iunie 1990, pe când avea numai trei luni. Povestea fetiţei a fost scrisă un an mai târziu în cotidianul Prahova Liberă, iar acum Aurelia încearcă să-şi regăsească mama biologică, deşi au trecut mai bine de trei decenii de la brutala despărţire.
Aurelia este ajutată în demersul său de pagina de Faceebook “The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României”, care i-a popularizat cazul.
“Uneori viata bate filmul! Cândva, prin anul 1991, povestea destinului meu a fost relatată in ziarul PRAHOVA LIBERĂ, ziar pe care poate multi dintre voi l-ati citit atunci si poate stiti deja povestea mea. Din păcate, de câtiva ani, nu îl mai detin, deși mama adoptivă întotdeauna îl păstra cu sfințenie” , şi-a început Aurelia povestea.
În continuare ea a redat celei i-au fost povestite de mama sa adoptivă: “La vârsta de numai 3 luni, se pare cā am fost găsită în spitalul Județean PLOIEȘTI dar nu oriunde, ci lăsată pe o ghiuvetă într-un cabinet de infirmiere. Infirmiera care m-a găsit, ulterior m-a și adoptat” .

De asemenea, tânăra oferă câteva amănunte şi despre mama sa biologică: “Numele meu la naștere a fost AURELIA și sunt născută la data de 14 martie1990. Știu despre mama mea biologică că se numea MANEA NELA născută prin anul 1972, găsită mai apoi de autoritāti în PLOPENI PRAHOVA. Când m-a adus pe lume, se pare cā avea o vârstă destul de fragedă, era minorā aproape 18 ani iar numele ei NELA tind sā cred cā este derivat de la PETRONELA, IONELA…” .
În continuare Aurelia îşi exprimă dorinţa sa de o viaţă aceea de a-şi cunoaşte mama şi fraţii. “Ceea ce mai știu că acum as mai avea încă alți frațiori, pe care tare mult mi-aș dori să îi cunosc. Am mai aflat cā ulterior mama biologicā, dupā ceva timp, a venit acasā la noi sā mā vadā, iar de atunci nu s-a mai întors niciodatā.

Fiica lui Gigi Becali și soțul ei, lovitură de 4.000.000 €: ”Tată, noi avem bani”

Mereu m-am intrebat, oare cum a fost posibil ca ea sā stie unde locuiam dupā adoptie? Vă scriu acum tuturor cu inima strânsă, ca toți cei care ne căutăm familia în speranța că voi avea și eu norocul multora de pe această pagină.
Eu am crescut singură și dintotdeauna mi-am dorit să mai am frați, este atât de greu să fi singur în această lume mai ales acum când nici pārintii adoptivi nu mai sunt printre noi singurātatea este tare grea” , a mai scris Aurelia.
În final, ea face un apel public să fie ajutată să-şi regăsească mama biologică, dorinţa sa cea mai arzătoare pe lumea aceasta. “Cred că nu ar exista bucurie mai mare pentru mine dacă aș reuși cumva cu ajutorul vostru, al tuturor, să îmi găsesc si eu familia biologicā. Vă rog să DISTRIBUIȚI anunțul meu poate cineva își amintește de mine sau de acel articol din ziar unde scria totul despre mine si despre familia mea biologicā” , a încheiat Aurelia.
Pagina de Facebook “The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitaţi ai României” a fost creată în ianuarie 2015 de Ileana Cunniffe Băiescu, o româncă originară din judeţul Buzău şi stabilită în Irlanda, al cărei demers iniţial era de a-şi căuta fratele, care fusese adoptat de mai bine de două decenii.
Prima persoană ajutată a fost o femeie din Statele Unite ale Americii, căreia Ileana Cunniffe Băiescu i-a găsit familia din România.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *