Patru furnizori de energie au fost amendați de ANRE cu 537,5 milioane de lei. Aceștia sunt acuzați de manipulare sau tentativă de manipulare a pieței de energie electrică.
ANRE sancționează furnizorii de energie pentru manipularea pieței: amenzi record de peste 500 de milioane de lei
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a comunicat vineri, printr-un comunicat de presă, că a impus sancțiuni în valoare totală de 537,5 milioane de lei pentru patru furnizori, fiind acuzați de manipulare sau încercare de manipulare a pieței de energie electrică.
„Pentru încălcarea prevederilor art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 1227/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind integritatea şi transparenţa pieţei angro de energie (REMIT), ANRE a aplicat participanţilor la piaţa angro de energie electrică investigaţi, sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 537.503.319,49 lei” , a transmis ANRE într-un comunicat de presă.
Ministrul Energiei, cere pedepse pe măsură pentru cei care încalcă legile din piața energetică
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat pentru Agerpres că este necesar ca cei care încalcă prevederile legale și afectează piața de energie să fie sancționați cu fermitate. Această decizie vine ca urmare a investigațiilor desfășurate de ANRE, la sesizarea OPCOM, prin intermediul Platformei de Notificare a ACER.
„ De la preluarea mandatului am avut un dialog constant şi pozitiv cu ANRE privind modul în care furnizorii de pe piaţa de gaze şi energie electrică respectă legislaţia în vigoare, ANRE fiind singura instituţie abilitată să efectueze aceste verificări.
De asemenea, vreau să garantez că voi rămâne deschis pentru toate sesizările pe care le primim de la persoane fizice şi juridice privind astfel de situaţii şi le înaintăm cu prioritate în atenţia ANRE. ” , a precizat pentru sursa citată, ministrul energiei, Sebastian Burduja.
Amenzile aplicate de ANRE, un exemplu pentru piața energetică
Într-un context mai larg, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a subliniat că amenzile record aplicate celor patru companii trebuie să servească drept avertisment pentru toți cei care încearcă să obțină profituri suplimentare încălcând legea.
Ministrul Energiei spune că a solicitat public ANRE, încă din luna august a anului trecut, să verifice modul în care furnizorii din piața de gaze și energie electrică respectă prevederile OUG 27/2022, asumându-și angajamentul pentru o piață mai sigură și prețuri corecte pentru consumatorii români în sectorul energetic.
Lovitură de teatru! Au cerut majorarea suspendării Simonei Halep
Recent, un furnizor de energie electrică a anunțat că va crește prețul la energie după expirarea plafonării prețului pe kilowatt de la stat. Practic, consumatorii finali ar putea plăti un tarif de 7 lei/kWh, o sumă de aproape zece ori mai mare decât în prezent.