Și-a ucis părinții și a dormit cu cadavrele lor în casă. Ies la iveală detalii șocante în cazul dublei crime din localitatea Săcele, județul Brașov. Tânărul de 24 de ani ar fi fost sub influența drogurilor atunci când și-a atacat tatăl și mama.
Tânărul din Brașov care și-a ucis părinții face declarații halucinante
Nenorocirea, care a șocat întreaga comunitate din Săcele, s-a petrecut în dimineața zilei de miercuri, 7 februarie. Bărbatul s-a întors recent din Franța, acolo unde lucra ca bucătar la un restaurant. A venit în vacanță să își vadă familia, însă ceea ce avea să se întâmple a fost îngrozitor.
În noaptea de marți spre miercuri a fost la o petrecere, alături de prietenii lui. Acolo ar fi consumat substanțe interzise. Când s-a întors acasă, și-a ucis părinții, iar apoi a dormit cu cadavrele lor în casă.
Și-a dat seama ce a făcut abia a doua zi, dimineața, când a sunat la 112 și a mărturisit crima dublă. „Faţă de sesizarea primită, la adresa indicată s-a deplasat, de îndată, un prim echipaj de Poliţie.
S-a constatat că aspectele de violenţă sesizate se confirmă, a identificat şi imobilizat persoana bănuită şi a stabilit, de asemenea, că cele două victime nu prezintă semne vitale” , au transmis polițiștii din Brașov, în dimineața respectivă.
„Nu-şi aminteşte de faptele comise”
Potrivit avocatului tânărului, el nu își amintește faptele comise, din cauza consumului de substanțe interzise. „Părea distrus psihic, efectiv. Nu-şi aminteşte de faptele comise. Pur şi simplu, se afla sub influenţa substanţelor psihoactive” , a declarat Mihai Suciu, avocatul bărbatului, potrivit Observator News.
Totodată, avocatul susține că bucătarul care și-a omorât familia era consumator din liceu. Sunt așteptate rezultatele analizelor de sânge, pentru a se constata ce droguri a luat acesta în noaptea respectivă.
La ieșirea de la audieri, bărbatul a făcut câteva declarații. Plângând, el a spus că drogurile legale „distrug lumea” și că oamenii ar trebui să aibă grijă de copiii și de părinții lor, conform sursei citate.
Cum l-a numit fosta iubită a lui George Clooney pe românul cu 15 ani mai tânăr decât ea cu care a început o relație
La întrebarea reporterilor cu privire la petrecerea la care a participat, tânărul a răspuns: „Am petrecut cu Satana la masă”. În urma faptelor sale, bărbatul de 24 de ani riscă să stea în spatele gratiilor pentru 30 de ani.