Ei sunt românii care pot lua cel puțin 200 de euro de la stat. Ce condiții trebuie să îndeplinească

Anumite categorii de români pot beneficia de cel puțin 200 de euro de la stat, potrivit unei scheme de ajutor de minimis, care a ajuns în dezbatere publică, joi, 8 februarie. Beneficiarii trebuie să îndeplinească anumite condiții.
Cel puțin 200 de euro de la stat pentru anumite categorii de români
Este vorba despre agricultorii din România care se ocupă cu producția de cartofi pentru consum. În acest an, ei pot primi 200 de euro / ha, potrivit anunțului Ministerului Agriculturii. Suma totală acordată este de aproape 11,5 milioane de lei.
Una dintre condiții este ca producătorii să cultive o suprafață de cel puțin 0,3 ha de cartofi. De asemenea, producția trebuie să fie de minimum 15 tone/ha, iar cel puțin 6 tone/h să fie vândute până la data de 18 noiembrie.
Proiectul face parte din Programul de susținere a producției de cartof de consum. „Suma totală alocată este în valoare de 11.483.880 lei reprezentând echivalentul a maximum 2.309.010 euro. Cuantumul maxim al ajutorului de minimis 200 euro/ha se acordă proporţional cu suprafaţa efectiv cultivată.
Pentru a obţine sprijinul financiar, beneficiarii trebuie să utilizeze o suprafaţă cultivată cu cartof de consum de minimum 0,3 ha inclusiv. Și să obţină o producţie de minimum 15 tone/ha, din care să comercializeze cel puţin 6 tone/ha până cel târziu la data de 18 noiembrie inclusiv a anului de cerere” , se arată în comunicatul de presă, potrivit Agerpres.
Cine poate solicita ajutorul financiar
Cei care pot solicita ajutorul de la stat sunt producătorii agricoli persoane fizice, dar și persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și familiale. De asemenea, ajutorul se adresează și producătorilor agricoli societăţi agricole şi producătorilor agricoli persoane juridice.
Beneficiarii trebuie să știe că valoarea maximă a ajutoarelor acordate unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate fi mai mare de 20.000 de euro. Banii se dau „pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual. Respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program, şi în cele două exerciţii financiare precedente” .
Cultivatorii pot înainta cererile de înscriere în program odată cu data intrării în vigoare a actului normativ. Ultima zi în care pot fi depuse este 20 mai a anului de solicitare. Totodată, beneficiarii trebuie să depună o serie de documente.

În a doua zi a procesului de la TAS, Simona Halep a primit o întrebare în română și a răspuns cu doar 5 cuvinte în engleză

Vorbim de „copia rapoartelor fiscale de închidere zilnică /bonul fiscal/factura/fila/filele din carnetul de comercializare până la data de 20 noiembrie inclusiv a anului de cerere” . DAJ şi APIA vor face verificări cu minimum 10 zile înainte de recoltare.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *