Parlamentul European, asediat de fermieri. Protestatarii, supărați pe Pactul Ecologic impus de Bruxelles

Pactul Ecologic European este un set de inițiative politice ale Comisiei Europene, care au scopul general de a face Europa neutră din punct de vedere climatic până în 2050. Pe scurt, Parlamentul European a pregătit un set de măsuri menite să salveze planeta de poluare, însă fermierii sunt nemulțumiți de multe.
Fermierii sunt supărați pe Pactul Ecologic impus de Bruxelles
Printre altele, nemulțumirile fermierilor variază de la taxe guvernamentale, importuri ieftine și probleme de stocare a apei până la presiunile asupra prețurilor din partea comercianților cu amănuntul și birocrația din reglementări, în special în ceea ce privește controalele privind îngrășămintele cu azot și pesticidele, conform Observatornews.ro.
Dintr-un alt punct de vedere, fermierii sunt nemulțumiți că Uniunea Europeană le impune anumite condiții dure, care să producă o hrană cât mai puțin contaminată cu pesticide. Așadar, costuri foarte mari de producție, care fac produsele din UE să nu mai fie competitive în raport cu cerealele ucrainene, care au invadat piața din UE.
Acestea sunt mult mai ieftine, dar nici nu respectă nicio normă, potrivit fermierilor din Europa. Pe scurt, o concurență neloială care i-a scos pe oameni în stradă. Cei mai supărați sunt fermierii francezi, efectiv sufocați de legislația din domeniu care face agricultura aproape imposibilă din cauza restricțiilor foarte dure când vine vorba de pesticide. Practic, politicienii și-ar dori o hrană cât mai curată, fără pesticide, însă fără pesticide recoltele ar fi distruse.
Protest al fermierilor din Europa, din Italia până în România
Acum, furia agricultorilor s-a revărsat asupra Parlamentului European de la Bruxelles, acolo unde oamenii s-au adunat și au dat foc la mai multe butoaie. Au ieșit în stradă, între timp, fermieri din Spania, Olanda, Italia sau Bulgaria.
Oamenii le cer eurodeputaților să ia în considerare aceste nemulțumiri și să reducă birocrația din domeniul agricol. Comisia Europeană pare că a înțeles mesajul și a retras momentan o propunere controversată care privea reducerea consumului de pesticide în agricultura europeană.
Cu toate acestea, europarlamentarii cred că deciziile recente nu vor pune punct protestelor, cum este și cazul lui Victor Negrescu de la PSD.  ”Comisia europeana trebuie sa inceteze sa ia decizii privind agricultura fara consultarea fermierilor, trebuie sa iasa in strada sa vorbeasca cu ei”, a transmis eurodeputatul.
Situația a fost tensionată și la granițele României, acolo unde cinci puncte de frontieră au fost blocate timp de două ore. Cei care au recurs la această formă de protest au fost agricultorii bulgari, care au cerut demisia ministrului agriculturii. ”Protestele sunt pe termen nelimitat până când vom găsi o soluție la probleme. În fiecare zi vom ridica blocada” , s-a plâns un fermier din Sofia.

Cu ce se ocupă ”cea mai frumoasă femeie din România”

Situația se anunță și mai complicată în Italia, unde aproximativ 2000 de tractoare se vor îndrepta spre Roma în următoarele zile. ” Este un front european şi un front italian. Problema comună este acordul Green Deal, pe care au vrut să-l implementeze cu motivul tranziţiei ecologice, care e făcută pe sudoarea şi economia companiilor agricole ”, a completat un fermier italian.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *