Mai multe persoane au fost reținute și duse la secția de Poliție pentru audieri, după ce mai mulți oameni s-au luat la bătaie. Totul s-ar fi produs pe fondul unui conflict spontan, iar reprezentanții IPJ Constanța încearcă să afle ce a produs acest conflict. Nu se știe dacă bătăușii s-au cunoscut între ei.
Bătaie pe plajă, la Eforie Nord. Mai multe persoane au făcut un scandal monstru
”La data de 23 iunie, în jurul orei 18:30, poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Eforie au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe plajă ar fi avut loc o agresiune fizică. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Din primele investigaţii rezultă că agresiunea fizică ar fi avut loc între mai multe persoane, pe fondul unui conflict spontan” , au transmis reprezentanții IPJ Constanța.
Conform Ziua de Constanța, bătaia a avut loc pe plaja Belona din Eforie Nord, protagoniștii fiind trei bărbați. Turiștii din zonă s-au panicat atunci când au văzut cum aceștia își împart pumni și picioare, astfel că bătăușii vor trebui să răspundă în fața legii inclusiv pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.
Cel mai probabil pe fondul consumului de alcool, mai mulți tineri s-au bătut și acum o lună pe o plajă din Vama Veche. Era vorba atunci despre opt tineri, printre care un minor de 15 ani, care au fost reținuți pentru 24 de ore. Magistrații urmau să decidă atunci dacă aceștia vor ajunge după gratii pentru 30 de zile.
Orașul care îi plătește pe oamenii fără adăpost cu 1.000 de dolari pe lună. Într-un an, aproape jumătate dintre ei și-au găsit locuințe
Bătăușii au fost acuzați de de săvârşirea infracțiunilor de vătămare corporală, loviri şi alte violenţe, tulburarea liniştii şi ordinii publice, dar şi port sau folosire fără drept de arme periculoase. În acest conflict au fost folosite, așadar, inclusiv arme albe, iar scenele cu bătaia au devenit virale pe internet.
Bătaie în Vama Veche, s-au folosit mai multe cuțite
Conform relatărilor au existat două victime înjunghiate. ”Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, privind mai mulți tineri care s-ar fi agresat fizic reciproc în stațiunea Vama Veche, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare. Cercetările continuă în vederea identificării persoanelor implicate și luării măsurilor legale ce se impun” , este precizat în comunicatul Poliției din Constanța.
Astfel de bătăi sunt tot mai dese pe litoral, cum este și cazul incidentului de acum un an. Atunci, în mijlocul verii, mai mulți tineri s-au luat la bătaie cu jandarmii. Sute de turiști prezenți pe plajă au observat cum bărbații, cel mai probabil băuți, au fost luați în grija jandarmilor, care nu s-au comportat cu mănuși.
Primele detalii despre Barnabas Varga, jucătorul prăbușit inconștient pe teren. Scene înfiorătoare la EURO 2024
Lucru de altfel de explicat în condițiile în care bărbații au devenit agresivi. Astfel, jandarmii au intervenit în forță și au folosit inclusiv gaze lacrimogene pentru a-i calma pe nervoși. Șase bărbați au fost atunci imobilizați la sediul Poliției pentru investigații, fiind reținuți pentru 24 de ore.