Judeţul unde populaţia e lăsată în voia sorţii pe timp de vară. N-a fost amenajat niciun loc natural de scăldat, riscuri uriaşe pentru cei care intră în apă

Au început mult aşteptatele vacanţe şi odată cu ele şi ieşirile zilnice în aer liber, incursiunile în natură şi sezonul de înot. Dar simpla existenţă a unui luciu de apă nu este în niciun caz un indicator al curățeniei zonei respective.
Lista posibilelor infecții luate din apă este impresionantă
Răcorirea pe timp de caniculă este pe bani pentru timişoreni, dacă aceştia nu vor să-şi rişte sănătatea. Vara pare să le fi prins pe nepregătite pe autorităţile judeţului, care nu au reuşit să amenajeze niciun loc natural de scăldat pentru locuitori.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş le-a solicitat Administraţiei Bazinale de Apă Banat şi primăriilor din judeţ situaţia exactă a zonelor unde oamenii se pot scălda, dar din răspunsurile primite până acum s-a concluzionat că nu au fost identificate zone naturale sigure pentru îmbăiere.
Nici nu-i de mirare că lucrurile stau astfel, în condiţiile în care un reportaj realizat de observatornews.ro ne relevă că, spre exemplu, pe malurile Timişului iarba nu a mai fost cosită de anul trecut iar mizeria este aici la ea acasă.

FOTO Lumea este atrasă ca un magnet de „Camino de la Muerte”, cel mai periculos drum de pe glob. Cum și-a dobândit renumele

Apa, nefiind testată, poate ascunde pericole care să le ameninţe sănătatea celor care se scaldă în astfel de locuri pe propria răspundere.
“Infecţii ale pielii, afecţiuni cutanate, în special micoze, ciuperci, dar şi infecţii cu alte bacterii. Posibil să luăm prin înghiţirea apei contaminate, bacterii sau virusuri care pot să dea infecţii digestive, diaree, toxinfecţii alimentare” , a declarat, pentru sursa citată, Ovidiu Roşca, de la Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara.
De altfel, şi alţi specialişti avertizează că lista posibilelor infecții este impresionantă: infecții intestinale (dizenterie , infecții cu enterovirus); Boli ale ochilor (conjunctivită, blefarită) și ale urechilor (otita externă); boli infecțioase ale sângelui, rinichilor și ficatului, purtate de rozătoare; viermi.
De asemenea, cei care se scaldă în astfel de locuri se pot îmbolnăvi de boli cauzate de protozoare (totul se poate termina cu inflamarea meningelor și a creierului, din cauza agenților patogeni care trăiesc în apă caldă stagnantă) sau de boli de piele, precum scabia.

VIDEO Inevitabil: ce au făcut românii chiar în centrul orașului Koln, cu câteva ore înainte de meciul cu Belgia

Cu toate acestea, dacă îndrăzniţi să înotați într-o astfel de apă, consultați un medic dacă imediat sau la câteva zile resimţiţi următoarele simptome: temperatura corpului a crescut; aveţi greață, vărsături sau scaune moi; resimţiţi cefalee severă cu sau fără febră mare; pe piele v-au apărut erupții roșii cu mâncărimi; ochii au devenit roșii și/sau genele au început să se lipească; vă dor urechile.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *