Localitatea din România în care candidații se ceartă pe un singur vot. BEC a numărat deja de cinci ori

Alegerile locale și europarlamentare din România nu au fost lipsite de incidente, ba chiar într-o localitate din România se înregistrează o situație atipică. Candidații se ceartă pe un singur vot.
Candidații din Costinești se ceartă pe un singur vot. Situație atipică în Constanța
Se întâmplă la Costinești, în județul Constanța, aici unde Biroul Electoral Județean Constanţa a decis ca voturile să fie renumărate de cinci ori. Totuși, nici până acum nu este clar cine a câștigat alegerile pentru Primăria Costinești.
Asta pentru că la prima numărare s-a stabilit că actualul edil Dumitru Jeanu este pe primul loc, dar următoarea renumărare a fost în favoarea contracandidatului său, liberalul Gheorghe Mechenici, între cei doi fiind o diferență de un singur vot.
Decizia a fost din nou contestată de Jeanu, iar o altă numărătoare arăta egalitate între cei doi candidați. „La Costinești avem două secții de votare. Inițial, la prima numărare s-a stabilit că rezultatul final a fost în favoarea mea. Ulterior, a fost declarat balotaj. Ca apoi să nu mai înțelegem nimic, să fie declarat câștigător celălalt competitor.

Răsturnare de situație! Ce se întâmplă cu voturile de la sectorul 1

La nivelul ambelor secții, au fost întocmite câte trei procese verbale pentru scrutinul alegerii primarului. Toate cele trei procese verbale având cifre diferite și un rezultat diferit” , a declarat actualul primar Dumitru Jeanu, la Antena 3 CNN.
„E o harababură totală”
Acesta spune că cele trei valori menționate în procesele verbale au fost 1077, 1082, iar mai apoi 1.610. În plus, printre cei care au votat se numără și doi ucraineni despre care încă nu e clar dacă au și cetățenie română.
Mai mult, Dumitru Jeanu precizează că ar fi fost validate trei buletine de vot care nu aveau ștampilă de control a secției de votare. Validarea ar fi fost făcută printr-o hotărâre a biroului de circumscripție, deși legea nu permite acest lucru.
„S-au identificat buletine de vot rupte, două dintre acestea fiind anulate și votul îmi aparținea mie. Iar cel de-al treilea a fost validat contracandidatului și procesul verbal centralizator întocmit la nivelul circumscripției are date eronate.

FOTO De la cel mai banal la cel mai frumos. Așa arată cele 24 de echipamente de la EURO! Locul ocupat de România

Astfel, au atribuit 774 de voturi contracandidatului și 772 mie, iar în partea finală apare o mențiune că acesta a fost declarat câștigător cu 771 de voturi. Păi, atunci eu cu 772 de voturi de ce nu am fost declarat câștigător? E o harababură totală” , a adăugat Dumitru Jeanu.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *