Ciprian Ciucu spune că, în ciuda dificultăților pe care le-a avut până acum în colaborarea cu Nicușor Dan, rămâne deschis pentru următorul mandat, dar își propune să fie mai asertiv în declarații.
Ciprian Ciucu, despre scorul obținut de Nicușor Dan
Ciprian Ciucu a declarat că scorul obținut de Nicușor Dan la alegerile de duminică e „mai mare decât m-aș fi așteptat” și că primarul reales al Capitalei „s-a situat într-o zonă a valorilor, nu a venit cu un program”.
„E un scor mare. Mai mare decât m-aș fi așteptat. Domnul Nicușor Dan s-a poziționat în București ca fiind opoziție la ceea ce ei au numit PSD-PNL.
A venit și a spus că acest vot este despre valori, cumva diferit de mine – au am spus că e despre ce ai făcut și despre program. S-a situat, așa, undeva într-o zonă a valorilor și n-a mai venit cu un program și s-a dus foarte mult în zona asta simbolică.
Cazul ciudat al băiatului de 6 ani dispărut în ziua în care mama lui a murit. După 13 ani, familia vine cu o teorie halucinantă
Primarul Bucureștiului își permite să vină pe zona simbolică, alți primari nu-și permit, ei trebuie să vină cu realizări. Așa-mi explic. Altfel nu” , a declarat Ciprian Ciucu la Digi24.
”Nu am nicio datorie morală față de el”
Edilul reales al Sectorului 6 a mai declarat că pe parcursul mandatului ce se va încheia în toamnă a avut dificultăți în colaborarea cu primarul general, deși PNL l-a susținut pe acesta.
„Eu i-am susținut majoritatea doi ani și ceva de zile, a dat și el declarații în care a zis că a colaborat foarte bine cu PNL. Cât am fost eu președinte la PNL București nu a avut nicio problemă. N-a spus că Ciprian Ciucu i-a asigurat majoritatea, pentru că eu m-am impus ca să i se dea majoritatea.
Răspunsul a fost o serie de proiecte blocate la Sectorul 6. Eu n-am niciun fel de datorie morală față de el. Eu i-am susținut mandatul nu neapărat pentru că era Nicușor Dan ci pentru că așa era normal, nu poți să lași un oraș fără majoritate” , a mai spus primarul de la Sectorul 6.
S-a îndrăgostit de ea și a avut nevoie de 6 luni pentru a o cuceri. ”Se făcea că nu vede. A fost puțină aroganță”
”O să spun ce e bine și ce nu e bine”
Totuși, deși consideră că PNL a făcut bine că nu l-a susținut pe Nicușor Dan la aceste alegeri, Ciprian Ciucu a declarat că rămâne deschis la colaborarea cu edilul Capitalei și în noul mandat.
„Nu cred că PNL se putea încolona în spatele sau chiar să deschidă un pluton de cinci partide sau câte au fost care l-au susținut (pe Nicușor Dan n.r.). PNL trebuia să vină cu un candidat propriu, a făcut bine că nu l-a susținut. (…)
Eu îl recunosc pe Nicușor Dan ca primarul legitim la Bucureștiului, ar trebui să ne coordoneze, e nevoie de un tip cu leadership, să stea de vorbă cu ceilalți primari, dar în patru ani n-am avut un dialog, cu toate că i-am susținut mandatul. Nu ne-a răspuns la telefon, n-a întins o mână de ajutor deși noi i-am dat tot sprijinul din lume.
Eu îi recunosc legitimitatea, îl respect ca primar general pentru că îi respect pe oamenii care l-au votat, sunt deschis să colaborez dar mai mult de atât, ce să fac?
Probabil că și eu o să fiu mai asertiv, inclusiv în declarații, să spun unde e bine ce face și să zic unde stagnează. Nu s-a întâmplat niciun fel de reformă la Primăria Capitalei.
O să am un ton cât se poate de civilizat, nu sunt genul să fac scandal, și o să spun cu asertivitate și claritate ce e bine și ce nu e bine” , a mai declarat Ciprian Ciucu.