Alegeri locale 2024 Iași. Conform datelor furnizate de Biroul Electoral Central (BEC), în fruntea cursei electorale pentru primăria Iași se află candidatul PNL, Mihai Chirica, potrivit rezultatelor parțiale prezentate de AEP.
Alegeri locale 2024. Mihai Chirica a obținut 33 % dintre voturile ieșenilor
După numărarea a 60 la sută dintre voturile pentru alegerile locale privind funcția de primar, pe podium se află Mihai Chirica, el obținând 33 la sută dintre voturi. Marius Bodea se află pe locul doi, cu 25,1%, fiind urmat de Cosette Chichirău (14,2%), Bogdan Balanișcu (13,4%) și Tudor Ciuhdoru (9,1%).
În privința alegerilor pentru viitorul Consiliu Local, liberalii conduc cu circa 25 la sută, fiind urmați de PSD, cu peste 21 la sută, ADU- 20 la sută și AUR- peste 12 la sută, arată rezultatele parțiale prezentate până la această oră.
În ceea ce privește lupta pentru președinția Consiliului Județean, lupta se dă între Costel Alexe (PNL), cu 34,1%, și Bogdan Cojocaru (PSD), cu 33, 04%. FANATIK va actualiza rezultatele pe măsură ce apar date noi de la BEC.
O româncă s-a căsătorit cu un austriac pe care-l credea bogat. Însă bărbatul avea un secret negru, care a dus la o tragedie
Alegeri locale 2024 Iași, rezultate finale oficiale BEC de ultima oră
Mihai Chirica, actualul edil, aflat la cel de-al doilea mandat a candidat și la aceste alegeri din partea Partidului Național Liberal. Chirica, exclus din PSD în 2018, a fost ales pentru prima oară în 2016 pe listele social-democraților, după ce fusese numit primar interimar în mai 2015, după suspendarea lui Gheorghe Nichita.
Cine a candidat pentru fotoliul de primar
Pentru primăria Iași s-au înfruntat nouă candidați. În ordinea în care s-au regăsit pe buletinul de vot, aceștia sunt: Mihai Chirica (PNL), Bogdan-Radu Balanișcu (PSD), Tudor Ciuhodaru (AUR), Mihail Pintilei (PPUSL), Marius Bodea (propus de USR, susținut de Alianța Dreapta Unită – USR-PMP-Forța Dreptei), Viorel-Ionel Blăjuț (Partidul Societății Ieșene), Cosette-Paula Chichirău (Partidul România-Echitate, Comunitate, Onestitate), Cătălin-Petronel Abalașei (PRO România), Ioan-Sebastian Buduroi (Partidul Lege Educație Unitate).
• Rezultate oficiale primar Braşov alegeri locale 2024. Luptă stânsă Allen Coliban, George Scripcaru, Dan Tănasă. Scoruri PSD PNL, AUR și Alianța Uniți pentru Brașov • Exit poll ora 24:00. Ei sunt noii primari din fiecare sector 1, 2, 3, 4, 5 şi 6 Bucureşti. Procente Clotilde Armand vs George Tuţă, Robert Negoiţă, Daniel Bălută, Rareş Hopincă, Vlad Piedone, Ciprian Ciucu • Bugetul de miliarde de euro, adevărata miză a referendumului pe care Nicușor Dan vrea să-l declanșeze în București • Ultima oră! Rezultate parțiale alegeri locale şi europarlamentare 2024. Ultimul Exit Poll ora 24:00 partide: PSD PNL, AUR și Dreapta Unită, 80% din voturi! Cât ia UDMR Pentru Consiliul local al municipiului Iași s-au înscris partidele (în ordinea în care apar pe buletinul de vot: PNL, PSD, AUR, PPUSL, Partidul Verde, Forța Dreptei, Partidul Societății Ieșene, Partidul România-Echitate, Comunitate, Onestitate, Alianța Dreapta Unită USR-PMP, Pro România, Partidul Lege Educație Unitate).
Candidații care și-au disputat șefia Consiliului Județean Iași
La președinția Consiliului Județean Iași au candidat: Petru Bogdan Cojocaru (PSD), Costel Alexe (PNL), Pavel-Gheorghe Pântea (PUSL), Petru Movilă (ADU), Iuliana Rățoi (Pro România), Marius-Eugen Ostaficiuc (AUR), Adrian-Ștefan Apostolache (R-ECO), Cezar-Ioan Rebenciuc (SOS România). Pentru Consiliul Județean au depus liste de candidați PSD, PNL, Pro România, AUR, SOS România și Partidul Verzilor.
FOTO Meme-urile apărute după România – Liechtenstein 0-0: ”Tricolorii”, luați la țintă
Cum arătau sondajele
Cel mai recent sondaj realizat de Sociopol pentru municipiul Iași, publicat înaintea alegerilor, competiția între principalii doi candidați a fost una acerbă. Conform sondajului citat de Adevărul, Mihai Chirica, de la PNL, conducea cu 29% din intențiile de vot, urmat îndeaproape de Bogdan Balașnicu, PSD, cu 22%. Marius Bodea, candidatul susținut de Alianța Dreapta Unită, a obținut 18% din intențiile de vot, în vreme ce Tudor Ciuhodaru, candidatul AUR, a adunat 14% dintre intențiile de vot.
Pentru președenția Consiliului Județean Iași favorit conform sondajului era Bogdan Cojocaru, de la PSD, cu 33%, urmat îndeaproape de Costel Alexe, de la PNL, cu 30%.
În ceea ce privește partidele favorite pentru Consiliul Local Municipiul Iași, acestea erau, conform sondajului, PNL, 25%, PSD, 24% și Alianța Dreapta Unită, 24%. Iar la Consiliul Județean Iași, favorit era PSD, 35%, urmat de PNL cu 29% și Alianța Dreapta Unită cu 17%.
Cum s-a votat la alegerile precedente
Mihai Chirica a câștigat alegerile din 2016 cu 46.000 de voturi (47%), iar pe cele din 2020 cu 36.000 (42%). În 2020, Cosette Chichirău, candidată USR la acel moment, a obținut 26.000 de voturi (30%).
La alegerile locale din 2020 cele mai multe primării din județ, 15, au fost câștigate de PNL, social-democrații au câștigat 14 primării, iar USR-PLUS au obținut 4 fotolii de primar. Prezența la urne a fost în 2016 de 103.000 de alegători, iar în 2020 prezența a scăzut la 88.000.