Accident grav în Mureș, opt persoane au fost rănite. La fața locului a fost chemat un elicopter SMURD

Conform salvatorilor, din cele opt persoane rănite, trei sunt în stare gravă. În accident au fost implicate două camioane și un autoturism. Victimele care se află în stare gravă sunt transportate la spital cu elicopterul SMURD, iar medicii vor face eforturi pentru a le salva viețile, deși situația pare critică.
Accident grav în Mureș, opt persoane au fost rănite
”În urma accidentului au rezultat opt victime, patru cod verde, una cod galben şi trei cod roşu. Victimele sunt preluate de către echipajele medicale” , a transmis ISU Mureș. La fața locului au fost trimise trei echipaje SMURD, dintre care unul cu medic și un echipaj din cadrul SAJ Mureș, alături de elicopterul SMURD.
”Pompierii militari din cadrul Departamentului Târgu Mureş au fost solicitaţi cu puţin timp în urmă să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, de descărcare şi prim ajutor calificat în urma producerii unui accident rutier în localitatea Ciba, comuna Crăciuneşti.
La faţa locului au fost alocate două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple şi autospecială de intervenţie pentru accidente colective şi calamităţi”, au transmis reprezentanții ISU Mureș. În urmă cu două zile, patru persoane mureau într-un mod cumplit într-un accident similar.

Verișorul Raisei a recunoscut că a ucis-o. Ce se întâmplă acum cu băiatul de 15 ani

Așadar, nicio zi fără un accident cumplit în România, țara unde la fiecare 24 de ore mor câte 4 persoane pe drumuri. De data aceasta accidentul se producea pe DN1 în localitatea Uileacu de Criș, județul Bihor. Aici, un autoturism a fost spulberat de un TIR, astfel că trei bărbați și un adolescent au murit în urma impactului extrem de violent.
Accident cumplit în Bihor, acolo unde au murit 4 persoane pe DN1
”Sesizarea privind tragicul eveniment a fost primită prin Sistemul Unic de Urgență 112, în jurul orei 06.30, apelantul precizând faptul că șoferul autoturismului și cei trei pasageri erau inconștienți și încarcerați.
La fața locului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” a mobilizat de urgență, cinci echipaje de pompieri militari din cadrul Stației Aleșd, Detașamentului 1 de Pompieri Oradea și Detașamentului 2 de Pompieri Oradea ”, au arătat reprezentanții ISU Bihor.
Așadar, la fața locului au fost trimise două autospeciale de descarcerare, precum și o autospecială de transport victime multiple, o autospecială cu modul de descarcerare și cu o ambulanță SMURD tip B2, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje al Serviciului de Ambulanță Județean.

”Lupta rușinii” a fost dusă la un nivel extrem, la București! Momente și imagini neverosimile, în Sala Polivalentă

”Ajunse la locul intervenției, echipajele de descarcerare au acționat pentru evacuarea celor patru victime rămase captive în autoturism, iar echipajele medicale au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare. Din nefericire, în pofida eforturilor echipajelor, niciunul dintre cei patru ocupanți ai autoturismului nu a mai putut fi salvat, medicii declarând decesul acestora ”, au completat reprezentanții ISU Bihor.
În medie, în România au loc peste 70 accidente pe zi, însă doar jumătate dintre acestea pot fi considerate grave. În consecință, 4 persoane își pierd viața la fiecare 24 de ore pe drumurile patriei. De vină e lipsa unei infrastructuri rutiere, dar și lipsa de educație rutieră a șoferilor, care nu respectă regulile de circulație.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *