Culmea ironiei în România. Un cerșetor a vrut să mituiască un polițist cu 100 de euro pentru a nu-l amenda

Un bătrân de 72 de ani din județul Sibiu este investigat pentru tentativă de mituire, după ce a încercat să ofere unui polițist 100 de euro pentru a evita o amendă legată de cerșetorie.
„Săracul bogat” care a vrut să mituiască un polițist
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au ordonat, miercuri, reținerea unui bărbat de 72 de ani din comuna Merghindeal, județul Sibiu, acuzat de tentativă de mituire.
Chiar în noaptea de Paște, cerșetorul a propus unui agent de poliție suma de 100 de euro, formată din două bancnote de 50 de euro, pentru a-l convinge să nu îl sancționeze contravențional pentru cerșetorie repetată, potrivit News.ro.
„În noaptea de 5.05.2024, în jurul orei 0,30, inculpatul a oferit unui agent de poliţie suma de 100 de euro, compusă din două bancnote de 50 de euro, cu titlu de mită, spre a-l determina pe acesta să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să nu dispună sancţionarea contravenţională a inculpatului pentru fapta de a apela în mod repetat la mila publicului” , a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, într-un comunicat de presă.

Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de polițiști

Ce măsură s-ar putea lua în cazul cerșetorului
În plus, procurorii menționează că bărbatul a solicitat agenților să fie transportat acasă cu mașina de poliție. Joi, procurorul va decide dacă se impune aplicarea unei alte măsuri preventive împotriva suspectului.
„În cursul zilei de mâine procurorul va aprecia dacă se impune luarea unei alte măsuri preventive faţă de inculpat. Pe parcursul cercetărilor penale procurorul a beneficiat de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Sibiu” , au mai precizat procurorii.
Oamenii fără adăpost din România
În România, nu există date exacte privind numărul de cerșetori, însă datele privind persoanele fără adăpost oferă o imagine parțială a situației.
Conform Strategiei Naționale privind Incluziunea Socială a Persoanelor Fără Adăpost pentru perioada 2022-2027, cercetările realizate între 2019 și 2021 au identificat un număr semnificativ de persoane fără adăpost care se află într-o situație de vulnerabilitate extremă.

FOTO Imagine rară cu Florin Răducioiu și cei doi băieți ai săi. Gică Hagi și-a făcut loc în poză

Studiile arată că majoritatea persoanelor fără adăpost sunt bărbați (76,8%), cu vârste cuprinse între 18 și 64 de ani (81,3%)​, potrivit datelor Ministerul Muncii menționat de Jurnalul National.
 

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *