Un sucevean, din comuna Șerbăuți, în vârstă de 48 de ani, a fost păgubit cu peste 11.000 de euro după ce a încercat să cumpere o rulotă de pe un site găsit în urma unui anunț pe rețelele de socializare. Rulota părea că era pusă la vânzare pe un site dintr-un site european, iar bărbatul a acceptat să plătească câteva avansuri succesive până a realizat că este victima unei înșelătorii.
Sucevean, păcălit cu peste 11.000 de euro
Totul a început la mijlocul lunii mai, atunci când un sucevean din comuna Șerbăuți a găsit un anunț la un preț atractiv, circa 15.000 de euro, pentru cumpărarea unei autorulote. Bărbatul dorea să achiziționeze autovehiculul pentru a oferi familiei o vacanță frumoasă în această vară.
Abia zece zile mai târziu, bărbatul și-a dat seama că este victima unei înșelătorii. Asta deși anunțul de vânzare, ce fusese găsit pe o rețea de socializare – anchetatorii nu au precizat care dintre ele – părea a fi dintr-un stat european. În 23 mai, el a făcut o plângere la Poliția din localitate.
„La data de 23 mai ora 12.00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Șerbăuți au fost sesizați direct, prin plângere de către un bărbat de 48 ani, din satul Șerbăuți cu privire la faptul că a fost victima unei înșelăciuni.
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut unui elev timp de un an
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, la data de 13.05.2024, în urma unor căutări pe o rețeaua de socializare cu privire la achiziționarea unei autorulote, bărbatul a găsit o pagină ce părea a aparține unei firme dintr-un stat european și care ar avea ca obiect de activitate vânzarea de vehicule de acest gen” , se arată într-un comunicat de presă al IPJ Suceava.
Bărbatul a plătit peste 11.000 de euro
Potrivit sursei citate, după ce a dat curs anunțului de vânzare, suceveanului i s-a cerut plata a 1.500 de euro pentru a confirma cererea de cumpărare. Din precizările autorităților, toate conversațiile au avut loc prin intermediul mesageriei online, bărbatul de 48 de ani nefiind contactat telefonic de către vânzător.
După această primă cerere, bărbatului i-au fost ceruți alți 5.000 de euro, sumă ce reprezenta 30% din valoarea rulotei, pentru rezervarea autovehiculului. A urmat apoi, în doar câteva zile, o altă cerere pentru plata altor 4.000 de euro, „cheltuieli administrative”.
„Bărbatul a cerut detalii referitoare la procedura de achiziționare a unei autorulote, prin sistem de mesagerie scrisă, fiindu-i indicat să transfere suma de 1.500 euro într-un anumit cont, pentru confirmarea cererii de cumpărare. În aceste condiții, la data de 17.05.2024, bărbatul a virat în contul respectiv suma cerută.
FOTO Apariție rară a lui Miodrag Belodedici alături de iubita sa
După această tranzacție, i s-a pretins persoanei vătămate suma de 5.100 euro, care ar reprezenta 30% din valoarea autorulotei, în schimbul retragerii anunțului din mediul online și rezervării vehiculului. În acest context, la data de 20.05.2024, persoana vătămată a virat suma de 5.100 euro în același cont pe care beneficiarul i l-a transmis.
În continuare, la 22.05.2024, părții vătămate i s-a mai solicitat o sumă de 4.540 euro, care ar reprezenta cheltuielile pentru demersurile administrative, sumă pe care bărbatul a achitat-o”, se mai arată în comunicatul Poliției.
Abia după achitarea acestor sume bărbatul, văzând că vânzătorii nu mai zic nimic, a început să-și pună întrebări cu privire la site-ul de pe care încerca să cumpere autorulota. Intrând pe diverse forumuri a găsit acolo mai multe recenzii negative care l-au convins că a fost victima unei înșelătorii și s-a dus la Poliție.
„După achitarea acestor plăți în contul solicitat, respectiv un total de 11.140 euro, persoana vătămată a constatat că beneficiarul paginii nu a făcut demersurile pentru livrarea autorulotei, amânând livrarea și pretinzând în continuare noi sume de bani și noi condiții de livrare. Totodată, acesta a făcut verificări și pe unele site-uri de tip „forum”, unde erau prezentate feedback-uri negative asupra paginii, respectiv că firma nu ar exista și că pagina ar fi falsă” , se arată în comunicatul IPJ Suceava.