În cât timp ar ajunge trupele NATO în România dacă ar fi atacată de Rusia: „Se va lupta cu ceea ce există aici”

În cât timp ar ajunge trupele NATO în România dacă ar fi atacată de Rusia. Războiul din Ucraina și reacțiile dure ale Moscovei cu privire la aliații NATO stârnesc îngrijorarea. Inclusiv șeful Armatei, generalul Gheorghiță Vlad, a vorbit zilele trecute despre riscul escaladării conflictului.
Ce s-ar întâmpla dacă România ar fi atacată de Rusia. Când ar ajunge trupele NATO în țară
Generalul american Ben Hodges, fostul şef al Forţelor Terestre Americane din Europa, a vorbit într-un interviu pentru Antena 3 CNN despre ce s-ar putea întâmpla în România dacă va fi atacată de ruși. Hodges spune că țara noastră va trebui să reziste două săptămâni până când vor ajunge trupele NATO pe teritoriul țării noastre.
Generalul amintește că în Articolul 3 al Tratatului de la Washington se specifică faptul că orice stat NATO trebuie să aibă capacitatea de a se apăra. În acest sens, țările trebuie să fie pregătite să își întărească apărarea.
În primele zile, România va fi nevoită să se descurce „cu ceea ce există aici”. Adică cu grupurile de luptă, forțele NATO deja prezente pe teritoriul țării și cu apărarea aeriană, terestră și marină.

O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut unui elev timp de un an

„Un aspect critic al apărării este ca fiecare naţiune să-şi asume că s-ar putea să trebuiască să reziste cam două săptămâni pe cont propriu. Se va lupta cu ceea ce există aici.
Deci, cu trupele franceze, americane plus toate forţele armate române. Pentru trupele terestre, presupun eu, cam două săptămâni ar fi perioada în care să reziste. Forţele aeriene pot veni mai repede. Forţele maritime din Turcia şi Bulgaria pot ajunge mai repede”, a declarat generalul Ben Hodges pentru sursa citată.
„Capacitatea de apărare ține și de existenţa unei bune reţele de transport”
Acesta precizează că dacă atacul va fi anticipat, cel mai probabil cele două săptămâni s-ar reduce la câteva zile. Însă, atrage atenția asupra reticenței de care ar putea da dovadă liderii țărilor NATO. Asta pentru că „nu vor să fie considerați provocatori” sau să dea un motiv Rusiei să-i atace.
Generalul mai spune că un aspect important îl reprezintă infrastructura de transport. Cu alte cuvinte, trupele ar avea nevoie de drumuri bune pentru a putea ajunge într-un timp mai scurt în țară.

O româncă, invitată la cină de Donald Trump, acasă la miliardar! E mai bogată decât fostul președinte al SUA

„Motivul pentru care noi avem un sistem inter-statal în SUA a fost că Eisenhower, atunci când era preşedinte, şi-a amintit de autostrăzile din Germania din al Doilea Război Mondial şi şi-a amintit de un exerciţiu din anii 1930, în care el a trebuit să conducă un convoi militar de pe Coasta de Est a SUA, până pe Coasta de Vest şi i-au trebuit luni întregi.
El a înţeles că o parte importantă din capacitatea de apărare a SUA ţine de existenţa unei bune reţele de transport. Aş spune că asta e şi mai important în România” , a punctat generalul.
 

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *