Râul important din România care a ajuns sufocat de nămol: “Este incredibil ce s-a întâmplat”

Oamenii dintr-o localitate din România trăiesc un adevărat coșmar de câteva zile. Râul din zonă a devenit un râu de noroi, iar asta a dat peste cap întreaga viață a localnicilor. Cu toții se plâng că noroiul a devenit un impediment pentru sistemele de irigații și nu numai.
Ialomița a devenit un râu de noroi din cauza decolmatării barajului de la Pucioasa
De câteva zile, locuitorii din Târgoviște se luptă cu noroaiele. Râul Ialomița s-a transformat într-un râu de noroi și, potrivit declarațiilor oferite de primarul Daniel Cristian, situația este alarmantă.
Din cauza noroiului de pe râul Ialomița, sistemele de irigații nu mai funcționează la capacitatea normală. Nu doar acestea au fost date peste cap, ci și sistemele de aducțiune pentru lacurile din zonă.
Noroiul a apărut în Târgoviște în urma decolmatării barajului de la Pucioasa. Cei mai afectați de noroi sunt locuitorii din cartierul Matei Voied. Aici, culturile de legume au fost distruse aproape complet din cauză că pe canalele de irigații, în loc să vină apă, a venit mâl.

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Pe lângă sistemele de irigații, canalele de aducțiune au fost și ele afectate. Canalele au fost blocate, iar pagubele sunt notabile pe lacurile din parcul de la Complexul Turistic de Natație, dar și pe cele din Parcul Chindia.
Primarul din Târgoviște consideră că este un dezastru natural ceea ce se întâmplă în localitatea pe care o conduce
Potrivit declarațiilor oferite de primarul din Târgoviște, calvarul a început în urmă cu 10 zile. Primarul a susținut că nu a primit nicio înștiințare referitoare la decolmatarea barajului de la Pucioasa. La fel ca restul locuitorilor, oficialul s-a trezit că Ialomița nu mai este un râu obișnuit, ci este unul de noroi.
”În ultimele 10 zile, nu ştiu exact când a început să se producă lucrul acesta. Râul Ialomiţa a fost transformat într-un noroi mişcător. Se decolmatează barajul de la Pucioasa, cred. Nu am fost anunţaţi oficial de absolut nimic.” , a spus primarul, potrivit agerpres.ro.
Primarul Daniel Cristian nu știe cine este responsabil pentru acest fenomen. Oficialul nu are nicio idee nici despre motivul pentru care s-a ajuns la decolmatarea barajului de la Pucioasa.

FOTO Ce lovitură! A refuzat naționala României și a fost convocat de altă țară la EURO 2024

Primarul a susținut că este un adevărat dezastru ecologic ceea ce s-a întâmplat pe râul Ialomița. Tocmai de aceea, nu are de gând să stea cu mâinile în sân, așa că a sesizat autoritățile competente.
”Este incredibil ce s-a întâmplat. Este un dezastru ecologic ce s-a întâmplat. Gândiţi-vă şi la fauna din zona aceasta, este distrusă toată.” , a mai spus primarul pentru aceeași sursă.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *