Inițial, bărbatul și-a bătut soția, după o ceartă aprinsă. Pentru că oricum era înfierbântat după ce consumase alcool, bărbatul a decis că ar fi o idee bună să se urce la volan și să producă un accident. Supărat pe acest rezultat, individu s-a întors înapoi la gospodăria sa și a dat foc la tot ce a putut.
Un bărbat și-a bătut soția, după care s-a urcat beat la volan și a provocat un accident
Bărbatul a fost acum arestat preventiv de către Judecătoria Constanța, fiind cercetat pentru distrugere și conducerea unui autoturism sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Totul s-a întâmplat după miezul nopții, iar soția agresorului a fost transportată la spital, unde a primit îngrijiri medicale.
”În concret, în cauză s-a reţinut că la data de 14.05.2024, în jurul orei 00:30, în timp ce se afla în locuinţa sa din municipiul Constanţa, inculpatul H.L.F. a agresat-o fizic pe soţia lui, H.L.G. Aceasta a suferit vătămări corporale şi a fost transportată de un echipaj de ambulanţă la o unitate medicală.
Ulterior, în jurul orei 01:00, în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, inculpatul a condus pe drumurile publice autoturismul său şi a provocat un accident de circulaţie soldat cu pagube materiale. Apoi, în jurul orei 01:30, el s-a întors în locuinţa sa, a stropit interiorul cu un material inflamabil şi a incendiat-o ”, au transmis procurorii.
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu iubitul ei
Bărbatul a fost prezentat Judecătoriei Constanţa, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile, arată News.ro. În urmă cu o lună, un bărbat din Timiș își ucidea soția, după care dădea foc la gospodărie, la fel ca și în cazul bărbatului din Constanța. Conform Știrile PRO TV, individul s-a folosit de un cuțit pentru a-și asasina consoarta.
Un bărbat din Timiș și-a dat foc la casă după ce și-a ucis soția
La puțin scurt după ce a comis crima, bărbatul a dat foc la casă, astfel că cei șase copii ai familiei au sărit pe geam pentru a se salva. Nu aceeași soartă a avut-o agresorul, care a ars de viu și a fost găsit carbonizat de pompieri. Tragedia a avut loc în Moșnița Veche, o localitate la 15 kilometri de Timișoara.
Vecinii spun că femeia a fost înjunghiată în gât, însă a reușit să iasă la poartă și să strige după ajutor. ” Noi când am ieșit afară cu soțul meu, am auzit alarma, gălăgie, plânsete că numai ce am ajuns din oraș.
Când am ajuns aici, era tăiată, la poartă la mine. O intrat la mine, a stat acolo, săraca și am sunat la salvare. S-au certat, nu știu. Certuri în familie. A dat foc și a fugit” , a povestit o vecină, potrivit Știrile PRO TV.
”Șocant”: au decis să divorțeze, după 12 ani! ”Cea mai frumoasă femeie din lume” crede că urmează o altă ”lovitură”
Se pare că cei doi soți erau săraci și se certau destul de des, mai ales că bărbatul era șomer. ”Am înțeles că e acolo jos, mort. Sâmbătă a mai fost mașina, a mai fost aici într-adevăr. Dar nu știu de ce nu l-au luat atunci pe el. Loc stabil nu avea, soția nu lucru și cu atât mai mult cu atâția copii, va seama că nu ai cu ce trăi” , a explicat o altă cunoștință a familiei.