Tranzacția care ar putea spulbera tot în domeniul bancar este pe cale de a se realiza în Europa. Un gigant din Spania ar putea deveni cea mai mare bancă din zona euro.
Un gigant din Spania ar putea deveni cea mai mare bancă din zona euro. Tranzacția aproape de realizare
La începutul acestei luni, grupul bancar spaniol BBVA a anunţat planuri privind preluarea rivalului Sabadell. S-a depus o ofertă care evaluează rivala mai mică la aproximativ 12 miliarde de euro.
În 2020, o acțiune similară între a doua şi a patra mare bancă din Spania a eşuat. Unirea celor două instituții financiare ar crea un creditor cu active totale de peste 1.000 miliarde de euro şi ar reprezenta cel mai recent proces de consolidare din sectorul bancar spaniol.
” Noua entitate ar avea pe plan global peste 100 de milioane de clienţi şi ar avea ca obiectiv să devină cea mai mare bancă în funcţie de capitalizarea bursieră din zona euro” , se arată într-un comunicat al BBVA, scrie Reuters. În prezent, grupul spaniol deține și banca turcească Garanti.
Elveția a câștigat Eurovision 2024, ediție controversată din cauza războiului din Gaza. Nemo a spart trofeul iar publicul a huiduit EBU
Într-o primă reacție după anunțul BBVA, Sabadell, ale cărei acțiuni au crescut de cinci ori din 2020, a precizat că CEO-ul va analiza oferta. Posibila fuziune apare după o perioadă de consolidare în sector.
În ultimele luni, băncile spaniole au urmărit să-și reducă costurile și să-și extindă activitățile. La ora actuală, Spania are 10 bănci, în scădere de la 55 înainte de începutul crizei financiare globale din 2008.
Cei de la BBVA spun că acțiunea de preluare a Sabadell este una strategică. S-ar ține cont de modelele lor de afaceri complementare. A patra bancă iberică este un jucător important pe segmentul IMM-urilor. În plus, economiile de costuri pentru BBVA ar urma să se situeze la aproximativ 850 milioane de euro.
Guvernul spaniol nu este de acord cu preluarea băncii Sabadell de către cei de la BBVA
La o săptămână după anunțul BBVA, a venit și o reacție de la Madrid. Executivul spaniol se opune preluării de către BBVA a rivalei mai mici Sabadell, a anunţat joi ministrul Economiei, Carlos Cuerpo.
FCSB a primit o lovitură chiar în seara în care a sărbătorit titlul! Ce se întâmplă în UEFA Champions League
Conform spuselor lui Cuerpo, Executivul din Madrid consideră că în urma combinării celor două bănci vor rezulta potenţiale efecte dăunătoare asupra sistemului financiar spaniol şi vor fi afectaţi clienţii şi angajaţii.
” Avem dreptate să respingem această operaţiune, atât în ceea ce priveşte forma, cât şi substanţa, din cauza potenţialor efecte negative care ar putea apărea. Avem ultimul cuvânt când vine vorba de autorizarea fuziunii prin absorbţie dintre BBVA şi Sabadell, şi vom face o evaluare a tranzacţiei ”, a afirmat ministrul spaniol, scrie Economica.net.