Apar noi informații despre starea bărbatului din București care a fost sechestrat și băgat într-o dubă, joi seara, în parcarea subterană a unui bloc din Sectorul 1. Victima a fost găsită ulterior pe o stradă din același sector.
În ce stare este bărbatul din București, sechestrat și băgat într-o dubă
Tânărul, în vârstă de 33 de ani, a fost suferit mai multe răni, cel mai probabil fiind agresat de indivizi. La fața locului a fost solicitat un echipaj de prim-ajutor pentru a-i acorda îngrijiri medicale.
În cele din urmă, bărbatul a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru investigații suplimentare. Potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, tânărul este în stare stabilă, fiind în afara oricărui pericol.
„În urma activităţilor specifice, la scurt timp, victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 33 de ani, a fost găsită de către poliţişti din cadrul Secţiei 6, pe o stradă din Sectorul 1.
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit
Un echipaj de prim-ajutor i-a acordat acestuia îngrijiri medicale, fiind transportat la spital pentru investigaţii suplimentare” , au transmis oamenii legii cu privire la acest caz.
Răpitorii acestuia sunt de negăsit, fiind căutați de polițiștii Capitalei încă de seara trecută. Duba în care bărbatul a ajuns cu forța a fost descoperită în apropiere de locul incidentului, conform autorităților.
Mai multe persoane, la audieri
Deocamdată, motivul răpirii nu este clar, cert este că victima nu îi cunoștea pe agresori, așa cum ar fi declarat inițial. „Scopul lipsirii de libertate se va lămuri ulterior” , au adăugat procurorii.
În acest caz vor fi audiate mai multe persoane, vineri, 3 mai. Martorii și victima vor da declarații în fața procurorilor cu privire la ceea ce s-a întâmplat. Amintim că polițiștii au intervenit după ce au fost anunțați de agentul de pază al complexului rezidențial.
FOTO A apărut nemachiată la TV și nu a fost ”iertată”: ”Dă-i în judecată că nu au editat imaginile”
Oamenii legii au deschis dosar penal pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal. Cercetările sunt continuate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.