Spre disperarea marilor retaileri de produse alimentare, dar încântarea consumatorilor, pe piaţă încep să-şi facă intrarea pe piaţă supermarket-uri care vin în sprijinul celor cu venituri reduse sau a celor care vor să cheltuiască mai puţin pe mâncare şi să economisească banii în alte scopuri.
Supermarketurile low cost, o afacere ce va fi curând “importată” de alte ţări
Printre primii care se bucură de o astfel de facilitate sunt locuitorii micului oraş australian Broken Hill. Iniţiativa este una privată, îi aparţine unui întreprinzător local şi este menită să ușureze o parte din povara financiară impusă consumatorilor, care se confruntă cu presiunile de zi cu zi.
Cum situaţia de la Antipozi se potriveşte practic oriunde în lume este de aşteptat ca acest exemplu să fie urmat în foarte scurt timp şi de alţi investitori, în multe alte părţi ale lumii.
Cum era de aşteptat, iniţiativa se bucură de un real succes. “Obiectivul este de a-i viza cu adevărat pe cei care o fac greu și de a oferi articole de uz casnic de bază la un cost mult mai mic” , spune Kristal Moores, manager executiv pentru dezvoltare comunitară la Home in Place, firma care a iniţiat această afacere.
Niște români s-au instalat confortabil în casa unei spaniole plecate la copii, în Canada, și nu mai vor să plece
În parteneriat cu Food Bank, cea mai mare organizație caritabilă pentru combaterea foametei din Australia, hub-ul poate să vândă produsele furnizate de organizație la un preț mult mai mic.
Este a doua inițiativă de acest gen deschisă în statul australian New South Wales, un alt centru comunitar aflându-se în Central Coast. De altfel, “modelul de succes” al magazinului din Central Coast a deschis calea pentru noul magazin din Broken Hill.
O iniţiativă oarecum similară a fost deocamdată sortită eşecului în Franţa, unde lanțul de supermarketuri Toujust și-a închis cele cinci magazine din această ţară, deoarece compania-mamă a intrat în lichidare.
Magazinele cu discount au funcţionat aici mai puţin de un an. Toujust promitea prețuri reduse posibile printr-un contract direct cu furnizorii, iar oficialii săi se așteptau să deschidă 70 de magazine în Franța înainte de martie 2024 și aproximativ 20 în Elveția.
Ion Țiriac și-a adus “Perla Coroanei” în țară: “E ceva unic!” Primele imagini și cât a plătit omul de afaceri
Cu toate acestea, la nouă luni după deschiderea primului său magazin, la începutul lunii martie 2023 în Alès (Gard) și a altor patru magazine mai târziu în Lempdes (Puy-de-Dôme), Proville (Nord), Rivery (Somme) și Monéteau (Yonne), compania s-a trezit în imposibilitatea de a plăti furnizorii.