Unul dintre cei mai iubiți preoți de la Mănăstirea Cernica a murit. Avea doar 49 de ani

Este doliu la Mănăstirea Cernica, după ce unul dintre cei mai iubiți preoți s-a stins din viață la doar 49 de ani. Vestea tristă privind trecerea în neființă a părintelui a fost dată de reprezentanții instituției religioase.
Un preot de la Mănăstirea Cernica s-a stins din viață
Părintele ieromonah Ioachim Enea de la Mănăstirea Cernica s-a stins din viață luni, 15 aprilie 2024. S-a născut la 20 februarie 1975 în localitatea Cerchejeni, din județul Botoșani și a fost intendent al Patriarhului Teoctist, potrivit basilica.ro.
„Cu durere în suflet și cu nădejdea Învierii, anunțăm trecerea din această viață a părintelui ieromonah Ioachim Enea, economul Mănăstirii Cernica, la vârsta de 49 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în cetele cuvioșilor cernicani!” , este mesajul transmis de Mănăstirea Cernica.
După ce a împlinit 14 ani, preotul a intrat în lumea bisericească, fiind frate la Mănăstirea Cozancea. La 20 de ani, în 1995, a primit calitatea de monah. Ulterior, între 1996 și 1997, a făcut armata obligatorie. A fost încorporat la Botoșani și detașat la București.

Misterul unei crime a fost elucidat după 56 de ani. Cum s-a dat de gol autorul care nu a fost niciodată suspect în caz

În cele din urmă, Ioachim Enea a devenit jandarm la Patriarhie, aici unde l-a cunoscut pe Patriarhul Teoctist, care i-a oferit funcția de intendent. În timpul activității pe care a desfășurat-o la Patriarhie, a urmat și studiile la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica.
Când va avea loc înmormântarea
Apoi, părintele a urmat Facultatea de Teologie Ortodoxă din Pitești. În anul 2007 a fost hirotonit ieromonah de Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie. „De atunci și până în prezent a fost sub ascultarea de econom al mănăstirii” , arată basilica.ro.
Părintele ieromonah Ioachim Enea va fi înmormântat miercuri, 17 aprilie, la Mănăstirea Cernica. Slujba va avea loc începând cu ora 12:00, potrivit anunțului reprezentanților lăcașului de cult.
După anunțul privind moartea părintelui, zeci de mesaje au fost postate în mediul online de către cei care l-au cunoscut. „Veșnică lui pomenirea! Dumnezeu să-l odihneasca în pace, alături de Drepții Săi.”

FOTO Ilie Năstase a apărut de mână cu ”cea mai frumoasă femeie din lume”: ”I-a luat trei ani”

„Odihnă vesnică.. pomeniți-l fiecare cum puteți la Sfânta Liturghie, ca mare bine îi facem. Toată lumea să-l pomenim”, sunt doar câteva dintre mesajele lăsate de internauți.
 

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *