Pentru Iran, atacul cu aproximativ 300 de drone și rachete a fost un eșec total, 99% dintre acestea fiind doborâte. Multe dintre ele nici măcar nu au apucat să intre în spațiul aerian al Israelului, fiind date jos în Siria sau ceruri străine. Sistemul Iron Dome israelian și-a dovedit încă o dată supremația absolută, însă a contat și ajutorul dat de prietenii Israelului.
Șase avioane Typhoon staționate în România au doborât drone iraniene
De exemplu, din România au zburat șase avioane Typhoon, ce aparțin Marii Britanii, care au doborât ca pe popice orice dronă sau rachetă au întâlnit. Conform Digi 24, cele șase avioane de luptă Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Regale Britanice (RAF) sunt staționate din 25 martie la Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța.
Aceste avioane execută în mod normal misiuni de Poliție Aeriană sub comanda NATO, lucru confirmat de premierul britanic Rishi Sunak. Pe internet au apărut zeci de înregistrări cu jocul de lumini de pe cer, practic momentul în care sistemele anti aeriene distrugeau fără probleme rachetele și ”scuterele zburătoare” iraniene.
IDF a anunțat oficial că a interceptat 99% dintre acestea, inclusiv câteva ”zeci” de rachete balistice iraniene. Ulterior, armata israeliană a publicat mai multe imagini cu avioane de vânătoare care doboară dronele și rachetele, toate dronele și rachetele fiind doborâte în afara spațiului aerian al Israelului.
Clasa de mijloc a dispărut complet: O țară care avea cândva economia cu cea mai rapidă creștere din lume este acum în colaps
Au participat la această misiune de curățare a cerului țări ca Statele Unite ale Americii, Regatul Unit, Iordania sau Franța. ”Iată cum arată o rată de interceptare de 99%. Imagini operaționale de la sistemul de apărare aeriană care protejează spațiul aerian israelian” , a transmis armata israeliană pe X.
Israelul a doborât drone iraniene în proporție de 99%
De altfel, premierul Rishi Sunak a confirmat că aviația militară britanică a doborât ” mai multe” drone iraniene. ” Pot confirma că piloţii noştri au doborât mai multe drone de atac iraniene” , a declarat Rishi Sunak într-un mesaj video. Între timp, Iranul s-a arătat mulțumit de ”lecția dată Israelului”, deși e neclar care a fost aceasta.
“Doar câteva rachete au căzut pe teritoriul statului Israel, cu pagube ușoare la o bază militară din sud, cu pagube ușoare la nivelul infrastructurii “, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, Daniel Hagari. De altfel, singura grijă în zonă momentan era ca Israelul să nu riposteze și mai dur, pentru a nu escalada și mai mult situația.
Între timp, secretarul general al ONU, o organizație tot mai criticată și considerată perimată de mulți analiști politici, s-a arătat profund alarmat de efectul unei escaladări. “Sunt profund alarmat de pericolul foarte real al unei escaladări devastatoare la nivelul întregii regiuni. Îndemn toate părțile să dea dovadă de maximă reținere pentru a evita orice acțiune care ar putea duce la confruntări militare majore pe mai multe fronturi în Orientul Mijlociu” , a transmis Antonio Guterres.
Alex Pițurcă, filmat în parc cu o tânără! Cristina Ich a reacționat imediat și a făcut anunțul
De altfel, direcția anti-israeliană a ONU a fost remarcată și de către ministrul israelian de externe care a numit ONU drept ”organizație anti-israeliană ”. ”Sub conducerea sa, ONU a devenit o organizaţie antisemită şi anti-israeliană care adăposteşte şi încurajează terorismul ”, a scris Israel Katz pe platforma X”.