Mama fetei în vârstă de 22 de ani a sunat disperată la 112 pentru a anunța că fiica sa a plecat în parc și nu s-a mai întors acasă, însă aceasta a ajuns cumva în București. Din primele verificări, oamenii legii au constatat că fata nu a fost nicio clipă victima vreunei infracțiuni, lucru confirmat de reprezentanții IPJ Giurgiu.
O tânără în scaun cu rotile a dispărut de acasă în Giurgiu
”Poliţia Municipiului Giurgiu a fost sesizată cu o seară în urmă, prin apel 112, de către o femeie cu privire la faptul că fiica sa, Ţigănilă Ana Maria Valentina, de 22 de ani (persoană aflată în scaun cu rotile), a plecat dintr-un parc din oraş, iar până în prezent nu a mai revenit acasă ”, transmiteau polițiștii în acel moment.
”Semnalmente: 1,70 metri, aproximativ 60 de kilograme, păr negru tuns scurt, ochi căprui, faţă ovală, prezintă un tatuaj în zona cefei, posibil un fluture. Tânăra era îmbrăcată cu blugi negri, tricou cu mânecă scurtă de culoare negru, pulover negru, pantofi sport şi o eşarfă de culoare maro.
Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat să apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie ”, mai transmiteau reprezentanții IPJ. Din fericire fata a fost găsită fără să fi pățit ceva și, cel mai probabil, a plecat de bunăvoie de acasă.
Clasa de mijloc a dispărut complet: O țară care avea cândva economia cu cea mai rapidă creștere din lume este acum în colaps
E neclar cum a reușit să ajungă din Giurgiu în București, însă, cel mai probabil a avut ajutoare. În același timp cu Ana Maria dispărea de acasă și un copil de 12 ani din localitatea Lunca, județul Botoșani, într-o zonă cu puțini locuitori.
Un copil de 12 ani a dispărut de acasă într-un sat din Botoșani
Aici Poliția a făcut apel către locuitori pentru a ajuta la localizarea tânărului Budai David, originar din comuna Lunca. Băiatul a plecat astăzi de acasă în jurul orei 14:00 și nu s-a mai întors. Tânărul are următoarele semnalmente, conform IPJ Botoșani: ”păr șaten, ochi căprui, ten deschis, aproximativ 1, 5 m înălțime”.
În momentul în care a plecat de acasă, tânărul era îmbrăcat în ”pantaloni scurți negri, și tricou cu imprimeu tip army”. ”Rugăm cetățenii care dețin informații cu privire la această persoană să apeleze 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție” , au mai transmis reprezentanții IPJ Botoșani.
În urmă cu 24 de ore, un copil de 6 ani dispărea de acasă din Satu Mare, mai exact din cartierul Micro 15. Fetița a dispărut fără ca familia să realizeze, însă de această dată polițiștii s-au capacitat exemplar și au găsit-o pe micuță în timp record, conform Observatornews.ro.
Alex Pițurcă, filmat în parc cu o tânără! Cristina Ich a reacționat imediat și a făcut anunțul
Copila a fost găsită undeva în apropierea casei, pe un drum care ducea spre Mall. Cei care au sunat la 112 au fost niște trecători care au considerat suspect faptul că fata se plimba singură pe stradă. Polițiștii au ajuns de urgență la fața locului și au salvat-o din fața oricărui pericol.