Mobilizare de forțe în Cluj, după ce o femeie a plecat de acasă în rochie și șosete. Unde avea de gând să ajungă

O femeie de 39 de ani din județul Cluj le-a dat emoții atât familiei, cât și autorităților, după ce a plecat de acasă înspre o zonă împădurită.
Femeia voia să ajungă la o mănăstire
Aceasta este din localitatea Plopi, comuna Valea Ierii, iar în cursul zilei de vineri a părăsit domiciliul cu gândul de a merge la o mănăstire.
Atunci când a plecat de acasă femeia purta o rochie fără mâneci, de culoare bleumarin, și în picioare avea o pereche de şosete.
Văzând că nu se mai întoarce, rudele au cerut ajutorul autorităților, iar aproximativ 100 de poliţişti, jandarmi, salvamontişti şi voluntari, au pornit în căutarea ei.

Cum a reușit un bărbat să stea gratis timp de 5 ani într-un hotel celebru din New York

”În urma sesizării dispariţiei femeii pe timp de noapte, în condiţii de teren accidentat şi de munte, s-au format cu operativitate echipe pentru căutarea acesteia, formate din poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cei ai Poliţiei municipiului Turda-Secţia 9 Poliţie Rurală, jandarmi din cadrul IJJ Cluj, salvamontişti ai Serviciului Salvamont Cluj, voluntari din cadrul Asociaţiei Medical International Rescue, Asociaţia Câini de Salvare Transilvania, CERT Transilvania.
De asemenea, au fost demarate eforturi pentru găsirea femeiii şi sprijinirea misiunii şi la nivelul localităţii, unde comunitatea şi reprezentanţii autorităţilor locale s-au alăturat căutărilor din pădure” , au transmis reprezentanții IPJ Cluj printr-un comunicat de presă.
Pentru a o găsi cât mai repede, autoritățile care au plecat în căutarea femeii au utilizat inclusiv mijloace tehnice cu termoviziune.
Până la ora 04.00 dimineață, atunci când căutările au fost oprite, salvatorii au scotocit întreaga zonă, însă fără rezultat.

FOTO Au ”explodat” după ce au văzut în ce o să apară americancele la Jocurile Olimpice

În cele din urmă, femeia de 39 de ani a fost găsită teafără și nevătămată, dar nu a putut să le explice polițiștilor gestul său.
”Căutările au fost reluate la ora 09.00, la aproximativ o oră fiind găsită şi femeia, în condiţii bune de sănătate, însă pe fondul unor probleme de natură personală nu s-a putut stabili motivul plecării” , a precizat IPJ Cluj.

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *