Executivul a modificat joi, încă o dată contribuţia la sănătate de 10% percepută în cazul concediilor medicale. Guvernul a adoptat în şedinţa de joi o ordonanţă de urgenţă care aduce clarificări privind categoriile de concedii medicale pentru care nu va fi percepută.
”Taxa pe boală”, noi schimbări
Contribuția la sănătate (CASS) va fi plătită în cazul concediilor medicale acordate pentru boli obişnuite, carantină şi reducerea cu 1/4 a duratei normale de lucru, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.
Prin urmare, vor fi scutite de plata CASS indemnizațiile de concediu medical la care au dreptul persoanele care se afla în concediu pentru maternitate, îngrijirea copilului bolnav, risc maternal, îngrijirea pacientului cu afecţiuni oncologice, pentru boli oncologice (neoplazii), HIV/SIDA, TBC, afecţiuni cardiovasculare, arsuri grave (marii arşi), urgenţe medico-chirurgicale etc.
“Ordonanţa care instituie tichete electronice pentru susţinerea mamelor şi a nou născuţilor în primele trei luni de viaţă ale copiilor, prin care se alocă 2.000 de lei pentru trusoul nou-născutului, a fost rediscutată astăzi (joi n.r.), în Guvern (…) pentru a se completa şi clarifica partea cu instituirea plăţii contribuţiei asigurărilor de sănătate de 10%, aferente anumitor concedii medicale” , a precizat Mihai Constantin.
Cine este bărbatul suspectat că a ucis o femeie și i-a aruncat trupul lângă A1. În casa lui au fost găsite urme de sânge
Astfel, categoriile care vor plăti CASS pentru concedii medicale, după intrarea în vigoare a ordonanţei, sunt cele din grupa 01 (Boală obişnuită), cod 07 (Carantină) şi cod 10 (Reducerea cu 1/4 a duratei normale de lucru, pe perioada recuperării, în urma unei afecțiuni).
”Am decis pentru a treia oară să reanalizăm subiectul concediilor medicale ca să putem corecta tot ne-a fost semnalat” , a declarat Marcel Ciolacu în debutul ședinței de guvern.
Premierul a precizat că se percepe CASS doar pentru concediile medicale în cazul bolilor obişnuite, a celor ce impun carantină şi reducerea cu 25% a timpului de lucru.
”În rest, toate celelalte indemnizaţii de concediu medical sunt scutite de CASS. Indiferent că e vorba de concediu medical prenatal, pentru îngrijirea copilului bolnav, afecţiuni oncologice sau pentru boli grave ori cronice.
Scandal internațional! A leșinat când a auzit ce a făcut soțul ei în România. ”E tatăl copiilor mei”
Cu alte cuvinte, cei care sunt într-o astfel de situaţie şi au concediu medical vor avea şi venituri mai mari cu valoarea CASS, respectiv 10%” , a mai spus primul ministru.
Datele CNAS pentru primul trimestru al acestui an, aferente codului 01 (Boală obişnuită), indică faptul că au fost acordate 425.791 de concedii medicale.