Preşedintele României a declarat joi că a discutat în marja Summitul celor Trei Mări de la la Vilnius şi despre candidatura sa la funcţia de secretar general NATO.
Klaus Iohannis, despre șansele la șefia NATO
Klaus Iohannis a precizat că decizia privind succesorul lui Jens Stoltenberg se va lua prin consens, în urma unor negocieri diplomatice, iar acest lucru înseamnă că procesul va mai dura.
”Da, am discutat inclusiv chestiuni legate de NATO și de candidatura mea, însă vreau să clarific aici o chestiune: la NATO nu se va vota niciodată.
Deci desemnarea secretarului general se face prin consens, iar consensul se obține prin negociere de tip diplomatic, discuții între lideri și așa mai departe.
Cine este bărbatul suspectat că a ucis o femeie și i-a aruncat trupul lângă A1. În casa lui au fost găsite urme de sânge
Deci nu are foarte mult rost să ne uităm la câți au spus, ce au spus, fiindcă, până nu se obține unanimitate, nu se va hotărî absolut nimic și până atunci mai este cale lungă” , a răspuns Klaus Iohannis la întrebarea jurnaliștilor.
Șeful statului a anunțat luna trecută oficial că va candida pentru funcția de secretar general al NATO. Pretendent la această funcție este și premierul olandez, Mark Rutte, susținut de mai multe state membre puternice, inclusiv de SUA, Marea Britanie și Franța.
România negociază un acord bilateral cu Ucraina
Klaus Iohannis a mai anunțat joi că România negociază un acord bilateral cu Ucraina. ” Acest acord va crea un cadru mai bun pentru această colaborare” , a spus șeful statului.
Joi, Ucraina a semnat un astfel de document cu Letonia. ”Aceste acorduri de securitate sunt de fapt acorduri de colaborare şi e foarte bine că se încheie astfel de acorduri.
Scandal internațional! A leșinat când a auzit ce a făcut soțul ei în România. ”E tatăl copiilor mei”
Şi noi negociem un astfel de acord şi este bine de ştiut că acordul nu se referă la situaţia de ieri sau de azi, ci e un acord pentru colaborarea viitoare care cuprinde şi reconstrucţia Ucrainei, dar şi dezvoltarea legăturilor care, unele sunt tradiţionale, unele au apărut în aceşti ani complicaţi de război.
Noi vrem să folosim oportunităţile care au fost create pentru a înlesni colaborarea” , a mai declarat Iohannis.
Preşedintele a subliniat și faptul că România ajută Ucraina în toate felurile posibile: ”Poate cel mai vizibil este exportul de produse agricole din Ucraina prin România.
Cred că nu exagerez dacă spun că dacă nu ar fi fost acest export prin România ar fi fost probleme imense nu doar în Ucraina, ci şi acolo unde se exportă produsele agricole” .