Cristian Popescu Piedone, despre candidații PUSL la europarlamentare: “Oameni de valoare, care nu au fost virusați politic”

Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) a depus, miercuri, la sediul Biroului Electoral Central, lista candidaților pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie, alături de semnăturile necesare.
Cristian Popescu Piedone, despre candidații PUSL la europarlamentare
Președintele executiv al PUSL, Cristian Popescu Piedone, spune că lista conține ”oameni de valoare, care nu au fost virusați politic” și că primul pas este ”să trecem pragul electoral”.
”Nu am venit cu milioane de semnături, vom vedea milioanele de voturi dacă se vor concretiza la urne.
Am depus 310.000 de semnături, puteam strânge mai multe, dar avem de strâns acum pentru alegerile locale, Primăria Capitalei și primăriile de sector.

O nouă alianță se formează împotriva Beijingului. Cele trei zone cheie din Pacific în care ar putea izbucni conflictul cu China

Le-am depus astăzi, am intrat, ne-am asigurat că au fost luate în primire. (…) Am intrat în linie dreaptă, vom vedea pe 9 iunie, cu ajutorul lui Dumnezeu, ce se întâmplă.
Primul pas este să trecem pragul electoral, pe listă avem oameni de valoare, care nu au fost virusați politic, iar specialiștii noștri vor merge în Parlamentul European să se impună ” , a declarat Cristian Popescu Piedone.
Primele zece nume de pe lista depusă de PUSL pentru alegerile europarlamentare sunt: Cristian Barbu, Lia Ardelean, Mugur Ciuvică, Bogdan Ciucă, Raluca Bugnar, Bogdan Jelea, Eugenia Șerban, Daniel Ionașcu, Ionel Gae, Liviu Marian Pop.
Întrebat ce scor speră să obţină partidul său la alegerile pentru Parlamentul European, Popescu Piedone a spus: “Nu sunt nici microbist, nici vizionar. Cu siguranţă scorul se va vedea în urna de vot. Eu am început o campanie şi o voi termina până la capăt.

E șomer de aproape un an și a aflat că poate câștiga 2.500.000 de euro pe lună ”fără să miște un deget”

Ce pot să vă asigur este că ce aţi văzut până în prezent a fost antrenamentul. De săptămâna viitoare dau drumul doar la jumătate de motor” .
Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) a fost fondat de Dan Voiculescu, a cărui familie deține trustul media ce include posturile de televiziune Antena 3 și Antena 1.
Deși Piedone susține că pe lista PUSL nu sunt oameni ”virusați politic”, majoritatea candidaților nu sunt nici la prima candidatură politică, nici la primul partid. Aflați mai multe despre cine sunt ”oamenii de valoare” din lista PUSL dintr-un material special FANATIK .

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *