Marea Britanie a implementat noi reglementări pentru sectoarele cheie de pe piața muncii, având un impact semnificativ și asupra lucrătorilor români.
Noi schimbări impuse pe piața muncii din Marea Britanie
Interdicția de viză a fost impusă tinerilor care aspiră să lucreze în industria ospitalieră și în baruri, cu un prag minim de venit anual de 38.700 de lire sterline. Această schimbare bruscă a politicii de imigrație a provocat consternare și dezamăgire printre cei care visa să se stabilească și să muncească în Marea Britanie.
Aceste modificări au intrat în vigoare la 1 aprilie, afectând imediat sute de tineri care se aflau deja în Marea Britanie cu vize aproape de expirare. De asemenea, măsura va face aproape imposibilă intrarea în Regatul Unit pentru mii de persoane din UE, care își căutau de lucru sau își continuau studiile acolo.
De exemplu, mulți tineri italieni plecau în Anglia pentru a lucra ca ospătari sau pentru a studia să devină asistenți medicali și apoi să se angajeze pentru salarii mai mari în Marea Britanie.
Pușcăriașii reveniți de pe front au îngrozit Rusia. Ce a pățit o profesoară premiată de Kremlin
Aceste oportunități sunt acum limitate, deoarece obținerea unei vize de muncă devine extrem de dificilă dacă venitul anual nu depășește 38.700 de lire sterline, în comparație cu pragul anterior de 26.200 de lire sterline.
Număr record de migranți în ciuda Brexitului
În 2022, în pofida Brexitului, Marea Britanie a înregistrat un număr record de migranți: +745.000 într-un singur an. Acum, guvernul britanic intenționează să reducă acest număr cu aproximativ 300.000 pe an, acordând prioritate doar personalului calificat.
„În acest moment, există peste 550.000 de italieni înregistrați la Aire, registrul rezidenților străini, dar dacă luăm în considerare și pe cei neînregistrați, sunt peste 700.000 de persoane. Vârsta medie este de 37 de ani și aproximativ 30% (cel puțin 200.000 de persoane) sunt tineri sub 30 de ani” , conform Il Messaggero, citat de Știri Diaspora.
Schimbările în politica de imigrație vor avea un impact semnificativ asupra domeniului ospitalității și a sistemului de sănătate din Marea Britanie, unde forța de muncă calificată din alte țări europene a avut un rol esențial în furnizarea serviciilor vitale.
Dureros! Cu câteva secunde înainte de a izbucni în lacrimi, Dănuț Lupu a spus totul
Restaurantele, hotelurile și spitalele ar putea fi afectate de această decizie, provocând posibil o criză pentru sectoarele importante. Pe lângă restricțiile privind venitul minim, sunt planificate și alte modificări în politica de imigrație.
În viitorul apropiat, se va introduce o limitare a vizelor pentru studenți și lucrătorii necalificați sau cu calificări reduse. Persoanele care doresc să se alăture unui membru al familiei în Marea Britanie vor trebui să îndeplinească un salariu minim pentru a obține o viză, care va crește de la 18.600 de lire sterline la 29.000 de lire sterline și apoi la 38.700 de lire sterline la începutul anului 2025.
Totuși există și o soluție, anume obținerea unei vize speciale care poate permite muncitorilor care au vârste sub 30 ori 35 de ani să rămână în Marea Britanie pentru doi ani fără sponsorizare.