De ce mâncăm mai scump ca în Vest. Răspuns halucinant al politicianului care a plătit 500 de lei pe alimente de bază în piață

Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, recunoaște că prețurile la alimente în România sunt mari, chiar foarte mari. Adică românii mănâncă la prețuri „vest” cu salarii „est”. Întrebat cum își explică, Boloș a dat un răspuns uluitor.
Prețurile sunt destul de mari. Cu toate eforturile pe care le-a făcut Guvernul
Recent, tocmai ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, spunea că prețurile alimentelor din piață sunt prea mari. S-a dat chiar pe sine exemplu, spunând că a fost la piață și a plătit 500 de lei pe verdețuri, lactate și carne. Ministrul a făcut precizarea că nu a cumpărat alimente sofisticate sau delicatețuri.
„Am fost în piață, merg des. Prețurile sunt destul de mari. Cu toate eforturile pe care le-a făcut Guvernul României, pentru că s-a concentrat asupra coșului zilnic de trai și asupra alimentelor de bază, în piață prețurile sunt destul de mari.
Am dat exemplul unei cumpărături de 500 de lei, pe care am făcut-o și care, pe lângă faptul că am cumpărat cele necesare traiului, totuși, pe lângă produsele din carne sau lactate, o pondere destul de mare o au în continuare produsele care provin din gospodăriile individuale ale țăranilor. Am cumpărat verdețuri, produse lactate, produse din carne, și nu am avut lucruri sofisticate, încât să fie un preț justificat pentru cei 500 de lei” , a declarat Boloș pentru Digi 24.

SUA avertizează: China ajută Rusia să câștige războiul cu Ucraina. Îi trimite echipamente și imagini de pe front

Creșterea prețurilor, „o enigmă”
Totuși, întrebat fiind de ce românii plătesc pentru alimente de bază mai mult decât plătesc locuitorii din vestul europei, Boloș a apreciat că această situație este „o enigmă”. 
„E o enigmă pe care cu greu o putem explica, de ce prețurile au ajuns să fie în România destul de ridicate la produsele alimentare și la cele care provin din gospodăriile individuale ale țăranilor și cred că a fost o perioadă în care atunci când am avut o creștere a prețului la produsele lactate, de a fost nevoie de intervenția Guvernului, au rămas prețurile oarecum plafonate la acele niveluri și foarte greu se duc în jos. Aici depinde. Dacă populația cumpără din piețele agroalimentare mai mult, prețul se va menține în continuare ridicat”, a spus ministrul.
La mâna providenței și a abundenței
Chiar dacă plafonarea prețurilor a fost un lucru pozitiv, a continuat Marcel Boloș, prețurile înregistrează în continuare creșteri dar Guvernul nu poate stabili un mercurial în piețe. Așa că românii trebuie să se roage să fie „abundență” de sezon în piețe, pentru a spera la prețuri mai mici.
„Plafonarea, deși a fost orientată spre alimentele de bază, a avut un imapct pozitiv asupra populației. Nu vreau să mă gândesc ce se întâmpla în lipsa acestei măsuri, dar cu toate acestea prețurile cresc în continuare. Nu cred că Guvernul poate să intervină asupra prețurilor din piață și asupra nivelului subvențiilor.

A fost ”luată pe sus” și dată afară dintr-un hotel de 5 stele: ”M-au acuzat că sunt escortă”. Ce a urmat

Eu discutam cu ministrul Agriculturii, pentru că au fost la începutul anului o serie de subvenții care s-au acordat de către Guvern și cu toate acestea prețurile cresc și au această tendință de creștere (…) Sperăm că în perioada aceasta a sezonului care urmează, abundența produselor agroalimentare să fie cea care va tempera din creșterea de preț” , a spus Boloș.
Campionii scumpirilor generalizate
Conform cifrelor din ianuarie 2024, scrie Euronews, inflația anuală a variat între 0,9% și 7,3% în UE. România a înregistrat cea mai mare rată, de 7,3%, dintre țările din Uniunea Europeană, urmată de Estonia (5%), Croația (4,8%) și Polonia (4,5%). Inflația a diminuat în februarie dar România a întregistrat a treia lună consecutiv cea mai mare rată a inflației.
Danemarca și Italia au înregistrat cele mai mici rate anuale ale inflației, de 0,9%. Letonia, Lituania și Finlanda le-au urmat cu 1,1%. În octombrie 2022, inflația a atins cea mai mare rată din ultimele patru decenii.
Criza Covid-19 a fost urmată de o creștere semnificativă a prețurilor de consum, după cum arată raportul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) din 2023. Prețurile au început să crească în 2021 din cauza revenirii rapide după pandemie și a blocajelor aferente din lanțul de aprovizionare.
 
 
 

Redacția Informatorul.ro
Redacția Informatorul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *