La mai bine de o săptămână de la crima de la Timişoara, care a cutremurat o ţară întreagă, ies la iveală noi detalii despre relaţia dintre Andreea, studenta ucisă, şi criminalul Mirel.
Mirel şi Andreea formau un cuplu din luna decembrie
S-a speculat mult pe seama relaţiei dintre Andreea şi Mirel, ambii studenţi la Medicină, dar unul dintre colegii celor face lumină în această privinţă, dezvăluind care era legătura dintre cei doi şi cum se comportau ei în faţa prietenilor.
Relaţia dintre Andreea şi Mirel ar fi început în luna decembrie a anului trecut, spun apropiaţii. Cei doi nu ascundeau faptul că sunt un cuplu şi păreau foarte fericiţi împreună.
Mirel era student în anul III la Facultatea de Medicină şi se pare că urma să se îndrepte spre specializarea Cardiolagie. Unul dintre colegii săi de facultate l-a caracterizat astfel pentru Gândul.ro: “Părea un băiat cu bun simț, atent și grijuliu.
O femeie a fost dezbrăcată și linșată public de o mulțime furioasă în Mexic. Care a fost motivul
Era într-adevăr într-o relație cu Andreea, dar probabil, fiind o fată mai cuminte, mai retrasă, nu a oferit detalii legate de acest aspect, poate din rușine spunea că se vede cu el ca amic, dar erau iubiți” , a declarat colegul lui Mirel.
Tânărul care face dezvăluirile o caracterizează pe Andreea ca fiind o fată foarte cuminte, iar Mirel nu ar fi avut motive de gelozie. Cu toate acestea, el admite că e posibil ca tânărul să-şi fi pierdut capul.
“Motive de gelozie palpabile nu cred că avea, fata era foarte cuminte. Poate doar, fiind mai retrasă, dorind să încheie relația cu el, nu a știut să comunice și să exprime ceea ce vrea cu adevărat. Probabil că el își făcuse multe speranțe și a simțit că pierde tot în acele momente (…) Gândul că îl lasă de izbeliște l-a făcut să-și piardă mințile” , a mai dezvăluit colegul lui Mirel, pentru sursa citată.
“Mirel vorbea cu entuziasm despre ea, îi cumpăra flori sau diverse cadouri, era atent cu ea și părea încântat și împlinit. Nouă, prietenilor, când l-am întrebat, ne-a zis că sunt împreună din decembrie. Părea un cuplu normal, se mai țineau de mână, o mai vizita la cămin, nimic să pară ieșit din comun. Părea că se potrivesc” , a adăugat acesta.
Nota primită de Radu Drăgușin, după Tottenham – Luton. Fanii ”l-au desființat”, dar cifrele nu mint. Ce au scris englezii
Un alt coleg al lui Mirel spune că înaintea Andreei acesta a mai avut două iubite, iar una dintre relaţii a durat doi ani.
Mirel era perceput ca un tânăr calm şi calculat, care se comporta frumos cu toată lumea. Din cauza programului încărcat de la Medicină el îşi îngheţase anul la Teologie, dar intenţiona să reînceapă cursurile la această facultate după ce urma să treacă în anul IV la Medicină.